Noul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin, va fi inaugurat cel mai probabil la 15 iunie, a anunţat duminică premierul român, Victor Ponta. Aflat în oraşul bulgar Ruse, Ponta a spus că inaugurarea va avea loc în prezenţa comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn.
Într-o conferinţă de presă organizată doar pentru ziariştii români, Ponta a declarat că guvernul a adoptat o decizie prin care propune parlamentului să ratifice acordul între România şi Bulgaria pentru înfiinţarea unei companii mixte care să administreze noul pod.
Ponta a venit în Bulgaria pentru a participa la un miting electoral al socialiştilor bulgari.
Tot duminică, la o conferinţă de presă comună cu premierul român, preşedintele Partidului Socialist Bulgar, Serghei Stanişev, care este şi preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, a cerut accelerarea procedurilor pentru inaugurarea podului dintre Vidin şi Cafat.
Aceasta este prima dată când un oficial anunţă că inaugurarea va avea loc în iunie. Până acum reprezentanţii bulgari anunţau că inaugurarea va avea loc în luna mai.
Podul Calafat-Vidin va avea o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costurile construcţiei, care până în anul 2011 erau estimate la circa 225 de milioane de euro, vor depăşi cel mai probabil 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului.