Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul procuror Ioan Ciofu, închis pentru corupţie, poate executa pedeapsa în regim deschis

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 28 aprilie 2013 ·

evz.roFostul procuror Ioan Ciofu de la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnat la trei ani de închisoare pentru că a primit bani pentru ca Adrian Porumboiu să fie pus sub acuzare pentru infracţiuni economice, îşi execută pedeapsa în Penitenciarul Iaşi în regim deschis.

Ioan Ciofu, fost procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnat la trei ani de închisoare pentru luare de mită, este încarcerat în regim deschis, o formă mai uşoară de executare a pedepsei.

Iniţial, reprezentanţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi au stabilit ca fostul magistrat să fie încarcerat în regimul semideschis, care se aplică persoanelor condamnate la pedepse între unul şi cinci ani şi care permite deţinutului să se deplaseze neînsoţit în interiorul închisori, să muncescă, să participe la activităţi culturale, educative sub supraveghere "în spaţii din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei".

Ciofu a contestat însă decizia la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor. Acesta a dispus ca fostul procuror să execute pedeapsa în regim deschis.

"Noi am contestat decizia judecătorului delegat pentru executarea pedepselor în instanţă, deoarece legea ne obligă să facem acest lucru", a precizat comisarul şef Marius Vulpe, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi.

Judecătoria Iaşi a decis, la începutul lunii aprilie, să respingă contestaţia penitenciarului şi să menţină decizia judecătorului delegat care stabilea ca Ciofu să execute pedeapsa în regim deschis. Astfel, fostul procuror împarte camera de detenţie cu alţi şapte deţinuţi, iar potrivit legii se poate deplasa neîsoţit în interiorul penitenciarului, poate participa la o serie de activităţi culturale, educative, terapeutice în afara închisorii, fără supraveghere.

Pentru că are peste 60 de ani, Ioan Ci

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 47 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 20 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°