> „Dacă mergem în această structură, cu Termica, riscăm să intrăm cu Primăria în faliment” a reliefat edilul-şef Ion Lungu, adăugând că situaţia este disperată, „aceea de a nu mai putea asigura căldură pentru populaţie” > „Este cea mai mare investiţie în judeţul Suceava, din ultimii 5 ani..., un pionierat în domeniul asigurării apei calde menajere şi încălzirii” a evidenţiat Bogdan Antonescu, administratorul Bioenergy > Opoziţia PDL a cerut dublarea valorii garanţiei, în caz de nepunere în folosinţă a centralei în luna noiembrie, însă amendamentul propus de Lucian Harşovschi nu a trecut
După două ore şi jumătate de dezbateri, consilierii locali suceveni au aprobat ieri, în şedinţă ordinară, vânzarea a 5,77 ha de teren către SC Bioenergy Suceava, sucursală a Adrem Invest Bucureşti, companie care amenajează noua centrală de termoficare a municipiului. Preţul de vânzare este de 313.496 de euro, respectiv 1,37 de milioane de lei, acesta rezultând în urma evaluărilor efectuate de evaluatorul autorizat Romcontrol Suceava, conform pieţei imobiliare.
Dezbaterile de ieri au venit după ce, pe 21 martie, Raiffeisen Bank International a condiţionat semnarea contractului de finanţare, în valoare de circa 62 de milioane de euro, de prezentarea dovezii potrivit căreia debitorul (Bionergy Suceava) a dobândit dreptul de proprietate deplină şi necondiţionată asupra terenului şi că acesta este liber de orice construcţie şi sarcină. Demersul a fost justificat prin necesitatea „permiterii şi asigurării eficienţei şi aplicabilităţii ipotecii imobiliare creată în favoarea creditorului”. Conform contractului de vânzare-cumpărare, în cazul în care cumpărătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale cu privire la realizarea investiţiilor şi furnizarea energiei termice, la termenul şi în condiţiile prevăzute, municipiul Suceava va executa garanţia de bună execuţie, de 4