FRF a decis să devanseze etapa a XXIV-a, din cadrul Ligii a II-a, programată în preajma Sărbătorilor Pascale. Iniţial, meciurile din runda actuală urmau să se dispute sâmbătă, 4 mai, însă în urma modificării acestea vor fi susţinute vineri, 3 mai, cu începere de la ora 11.00.
Divizionara secundă slătineană va susţine meciul din cadrul acestei etape joi, 2 mai, cu începere de la ora 11.00, pe terenul celor de la Corona Braşov. De asemenea, FRF a decis să modifice programul etapelor din finalul campionatului la nivelul eşaloanelor inferioare, după cum urmează:
LIGA a II-a
- Etapele a XXV-a, a XXVI-a, a XXVII-a şi a XXVIII-a se vor disputa conform programării iniţiale.
- Etapa a XXIX-a, programată iniţial sâmbătă, 1 iunie, va avea loc joi, 30 mai, la ora 18.00.
- Etapa a XXX-a, ultima, programată iniţial sâmbătă, 8 iunie, se va desfăşura miercuri, 5 iunie, la ora 18.00.
LIGA a III-a
- Etapa a XXVI-a, ultima, programată iniţial vineri, 31 mai, va avea loc joi, 30 mai, la ora 18.00.