Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista „Atitudini” – 28/2013: „Vin vremuri atât de grele, vremuri de tulburare…”

Publicat in Ceahlaul, luni 29 aprilie 2013 ·

Deosebit de interesant este şi acest recent număr al revistei „Atitudini”, dedicat ieroschimonahului Antim Găină de la Secu (1894-1974). Numai dacă amintim doar câteva titluri ne dăm seama că articolele din acesta incită la lectură: „Controlul total şi închisoarea invizibilă”; „Al optulea Sinod Panortodox – o adunătură de necredincioşi?”; „Experimente şi programe secrete de control al minţii; „Rolul iezuiţilor în biserica greco-catolică”; „Mărturii inedite despre Valeriu Gafencu”. Deşi din toate textele publicate în acest număr al revistei merită citat măcar câte un fragment, ne-a oprit doar la profeţia părintelui Elpidie, misionar în Africa, despre strâmtorările vremurilor ce vor veni: „Mai ales că vin vremuri atât de grele, vremuri de tulburare, când suferinţa va stăpâni viaţa întregii lumi, pentru că pacea va dispare din lume şi seninătatea din inimile oamenilor. Să nu vă înspăimântaţi atunci când veţi vedea focul arzând în jurul Greciei! Să nu vă înfricoşaţi când oamenii politici se vor omorî între ei şi se vor prăbuşi statele. Nu se vor mai respecta înţelegerile şi va fi mare dezbinare între ţări. Veţi vedea focuri mari aprinzându-se în jurul ţării noastre. Să vă înfricoşaţi însă, atunci când nu veţimai avea credinţă în Dumnezeu! Aceasta a îngăduit Dumnezeu pentru nepăsarea noastră, pentru necuviinţa şi necredinţa noastră. De aceea, vă cer să facem un lanţ de rugăciune pentru ţara noastră. Multă amărăciune va fi în Grecia. Peste puţin veţi vedea aceasta şi în practică şi veţi zice: Doamne ajută-ne! Acum, nimeni nu simte încă nevoia să se roage pentru acestea. Adevărat vă spun că Satana și-a trimis pe ai săi în toate statele, ca să aducă tulburare. V-am spus, au pregătit multe rele, putem însă să le respingem cu rugăciunile noastre”. Deosebit de interesant este şi acest recent număr al revistei „Atitudini”, dedicat ieroschimonahului Antim Găină de la Secu (1894-1

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum o ora
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum o ora
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, discuţii cu Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, despre reforma administraţiei, problema plăţilor întârziate, consolidarea diplomaţiei economice

News.ro acum 32 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, 3 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR)/IMM România, cu care a discutat despre reforma administra

Senatul României a adoptat tacit „Ordonanța trenuleț”

Ziua Constanta acum o ora
Senatul a adoptat, tacit, luni, în plen, Ordonanța 'trenuleț' aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, referitoare la unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice. Senatul a adoptat, tacit, luni, în plen, Ordonanța 'trenuleț' a

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit de președinte interimar al României

Ziua Constanta acum o ora
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, anunță începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit din funcția de președinte interimar al României. Anamaria Gavrilă, președinta Pa

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 3 ore
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Victor Ponta anunță că a adunat semnăturile necesare și își va depune candidatura la prezidențiale

HotNews acum o ora
Victor Ponta a confirmat că-și va depunde candidatura în alegerile prezidențiale din mai 2025 „când termină toate procedurile” de înscriere a candidaturii, potrivit Agerpres. Este prima dată când Victor Ponta spune explicit că va candida. În 5 febru

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum 3 ore
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

ANPC a descoperit bacterii coliforme şi Escherichia coli în cuburi de gheaţă, la un restaurant Burger King din Bucureşti / Unitatea a fost amendată cu 30.000 de lei / Toate aparatele de gheaţă din restaurantele Burger King, oprite temporar de la utilizare

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descoperit bacterii coliforme şi Escherichia coli în cuburile de gheaţă de la un restaurant Burger King din Bucureşti, iar unitatea a fost amendată cu 30.000 de lei. De asemen

UPDATE - Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri au staţionat în gările apropiate/ Circulaţia, reluată

News.ro acum o ora
Traficul feroviar a fost oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători au staţionat în gările apropiate până la redeschiderea circulaţie

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°