Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In memoriam ŞTEFAN MIHAI GREGOROVICIU

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 28 aprilie 2013 ·

Am aflat cu tristeţe neţărmurită fulgerătoarea trecere în eternitate a maestrului Ştefan Mihai Gregoroviciu, artist, profesor şi manager de artă pilduitor, reprezentant de seamă al vieţii culturale naţionale şi al celei din judeţul nostru cărora li s-a consacrat cu devotament până în ultima clipă a existenţei sale. Cuvintele par neputincioase pentru a evoca personalitatea complexă şi prodigioasă a celui înălţat la stele, acum, în imediata vecinătate a plecării sale inexorabile, fără a aluneca în arcanele unor sentimente întrutotul apăsătoare şi greu de aşternut pe hârtie. La fel apoi, oricât de amplă ar fi această evocare a unui exemplar destin asumat conştient şi cu maximă responsabilitate, ar rămâne întotdeauna ceva de adăugat la acest recviem pentru un prieten şi colaborator apropiat.

S-a născut la Satu Mare, la 20 august 1939 şi a absolvit în 1963 Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, secţia canto-clasă de operă. Pentru calităţile sale vocale este reţinut în calitate de solist la Opera Naţională clujeană dar revine pe plaiurile natale pentru a se dedica, în perioada 1964 – 1992 activităţii didactice de formare şi educare a tinerelor talente în domeniul artei cântului. Este până în 1966 profesor la Şcoala Populară de Artă şi Şcoala de Muzică din Satu Mare. În perioada 1966 – 1968 deţine funcţia de secretar al Comitetului pentru Cultură şi Artă Satu Mare. Devine apoi directorul Casei Creaţiei Populare a judeţului Satu Mare. Din 1969 până în 1989 conduce Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti”, revenind în fruntea Şcolii de Artă din Satu Mare pe care o conduce până în 2006. Din 2006 devine profesor de canto la Liceul de Artă “Aurel Popp”, activitate căreia i se dedică exemplar până în ultima clipă a existenţei sale.

Din bogata panoplie a iniţiativelor sale artistice cu adânci reverberaţii amintim în aceste momente cernite faptul că î

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 12 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 22 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, până vineri la prânz

Mediafax acum 12 minute
Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°