Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Peştele cumpărat de Florii, verificat de inspectorii DSVSA

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 29 aprilie 2013 ·

Mai mulţi inspectori de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au controlat sâmbătă, toate boxele care vând peşte în Piaţa Moldovei. Interesul inspectorilor pentru activitatea acestor comercianţi a fost justificat de cantităţile mari de peşte care s-au vândut înainte de Florii, dar şi de temperaturile ridicate din această perioadă, care impun comercianţilor o mai mare atenţie în depozitarea şi vânzarea acestuia. Agenţii economici controlaţi nu au fost sancţionaţi pentru că nu s-au constatat nereguli. Inspectorii DSVSA au dorit să ştie dacă vânzătorii de peşte păstrează marfa la temperaturi scăzute pentru a-i păstra prospeţimea, dacă folosesc echipamente adecvate şi dacă au documente pentru peştele scos la vânzare. “Peştele proaspăt este păstrat corespunzător numai în fulgi de gheaţă la temperaturi cuprinse între 0 şi plus 4 grade Celsius. În acest fel avem siguranţa că acest peşte îşi păstrează calităţile”, a declarat medicul Elena Şerbu de la Circumscripţia Sanitar Veterinară din Piaţa Moldovei.

Aceasta a precizat că fiecare cumpărător de peşte trebuie să urmărească câteva elemente pentru a fi sigur că marfa cumpărată nu îi pune sănătatea în pericol. “Ochii peştelui trebuie să fie sticloşi, solzii bine prinşi, trebuie să existe rigiditate cadavreică, acest lucru înseamnă că dacă apăsăm cu degetul corpul peştelui acesta trebuie să îşi revină la forma iniţială, Branhiile trebuie să fie roşii cu o cantitate mică de mucus”, a declarat medical Elena Şerbu. Toată marfa scoasă la vânzare trebuie să aibă documente de însoţire şi de fiecare dată eticheta este cel mai import lucru pentru că are elemente care indică provenienţa, modul de păstrate şi termenul de valabilitate. “Peştele este un aliment care nu poate fi vândut decât în spaţii închise”, a subliniat inspectorul DSVSA, Valentin Dimitriu.

Pentru peştele sărat, marinat ş

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 36 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Aeroportul din Budapesta îşi suspendă activitatea din cauza pagubelor provocate de o puternică furtună

News.ro acum o ora
Aeroportul din Budapesta şi-a suspendat temporar operaţiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunţat operatorul aeroportua

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum o ora
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 29 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°