Postul de Poliţie Siminicea a fost sesizat de Vasile S., din localitate, despre faptul că, în dimineaţa de 24 aprilie a.c., l-a găsit pe fiul său, Ioan S., de 29 de ani, în stare de comă, în pădurea situată pe raza comunei Siminicea în locul numit ,,La Scobinţi”.
La ieşirea din satul Siminicea, pe şoseaua comunală numită şi şoseaua Aeroportului, care face legătura cu oraşul Salcea, a fost identificată o motocicletă, parcată pe partea dreaptă.
La distanţă de aproximativ 50 de metri lateral dreapta faţă de motocicletă este pădurea „La Scobinţi”, iar la o distanţă de cca 10 m în interior, sub un copac a fost identificat, aflăm de la poliţie, Ioan S., căzut la pământ, în stare de comă, prezentând leziuni sângerânde în zona capului, apreciate de medicul de pe ambulanţă ca un politraumatism – comă de gradul IV cu fractură bază de craniu şi scurgeri de sânge din urechea dreaptă. Victima a fost stabilizată de echipajul ambulanţei şi transportată la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru investigaţii medicale complete.
Din primele cercetări, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, a rezultat că, în dimineaţa zilei de 23.04.2013, Ioan a venit la locuinţa tatălui său din satul Sălăgeni, comuna Dumbrăveni, iar, în jurul orei 20,15, a luat motocicleta, afirmând că merge la plimbare.
Potrivit declaraţiilor date de martori, a rezultat că victima a fost văzută în jurul orei 21 rulând cu motocicleta pe şoseaua Aeroportului. Ulterior, tânărul nu a mai răspuns la telefonul mobil, motiv pentru care tatăl său a plecat în căutarea acestuia, găsindu-l în dimineaţa zilei următoare.
Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanţelor producerii evenimentului.