Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL versus PDL, scor 1-1 în meciul viceprimarilor

Publicat in Gorj Domino, luni 29 aprilie 2013 ·

Useliștii au câștigat, joi seară, postul de viceprimar al comunei Turburea; pedeliștii au rămas pe poziții, iar vineri seară au reușit să-l mențină în funcție pe vicele de la Padeș.

Uniunea Social-Liberală a dat startul campionatului de schimbare a viceprimarilor democrat-liberali din județ. În comuna Padeș, demersurile au început în urmă cu aproximativ o săptămână. Liderii PSD de acolo au inițiat un proiect de hotărare prin care au solicitat schimbarea vicelui pedelist, Cristian Elena, pe motiv că, la nivelul Consiliul Local Padeș, s-a format o nouă majoritate politică cu Partidul România Mare. Numai că, până să pună mâna pe postul de viceprimar al comunei Padeș, useliștii l-au obținut pe cel de la Turburea. Astfel, primarul Ion Bârcă a avut pe ordinea de zi a Consiliului Local de joi seară schimbarea viceprimarului. Ceea ce s-a și întâmplat. La finele ședinței, democrat-liberalul Ion Popovici a pierdut scaunul de vice, în locul său fiind votat social-democratul Constantin Daju. „S-a umplut paharul când am văzut că fostul viceprimar, Ion Popovici, dădea ordine consilierilor locali PDL ca să mă toace mărut în consiliu, așa cum i-a spus Dan Vâlceanu. Nu admit așa ceva, i-am adus voturi lui Vâlceanu ca să ajungă consilier județean. Am schimbat viceprimarul PDL și am pus unul de la PSD, ca să-i arăt lui Dan Vâlceanu că nu îi merge cu mine”, zice primarul de la Turburea, Ion Bârcă.

La Padeș, tot viceprimar portocaliu, deocamdată

Deși, săptămâna trecută, președintele organizației Partidului Social Democrat Padeș, Mihai Argintaru, anunța că Uniunea Social Liberală poate schimba viceprimarul democrat-liberal datorită formării unei noi majorități în consiliul local cu Partidul România Mare, nu s-a întâmplat acest lucru. Vineri seară, aleșii locali au fost convocați în ședința de consiliu la Padeș pentru a vota schimbarea viceprimarului PDL, Cr

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 30 minute
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum o ora
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 3 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 20 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

LIVE TEXT România - Olanda, în optimi la EURO 2024. „Generația de suflet“, meci pentru istorie!

Ziua Constanta acum 53 minute
Marele meci al „Generației de suflet“ a României a venit! Tricolorii întâlnesc Olanda astăzi, 2 iulie 2024, de la ora 19.00, în optimi la Campionatul European de fotbal din Germania, iar jucătorii lui Edward Iordănescu luptă pentru o calificare isto

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 4 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Ministrul Mediului, Mircea Fechet „Ne aflăm într-o situaţie dificilă din punct de vedere hidrometeorologic”

Ziua Constanta acum 2 ore
Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), a fost convocat, marţi, ca urmare a avertizărilor meteorologice de Cod Galben şi Cod Portocaliu transmise de Administraţi

Bihor: Incendiu la două vagoane de tren dezafectate de lângă Gara CFR Oradea - FOTO

News.ro acum 34 minute
Pompierii au intervenit, marţi, pentru a stinge un incendiu care a cuprins două vagoane de tren dezafectate de lângă Gara CFR Oradea. ”În după-masa zilei de marţi, 02 iulie, pompierii militari bihoreni au intervenit în Oradea, pentru stingerea unui

UPDATE - Viktor Orban a venit la Kiev, unde susţine că negociază pacea Europei. Potrivit presei ucrainene, el i-a cerut lui Zelenski o încetare a focului favorabilă Rusiei

News.ro acum 3 ore
Premierul Ungariei Viktor Orbán, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru discuţii cu preşedintele Volodimir Zelenski, a anunţat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al p

Marine Le Pen crede că Macron ar putea DEMISIONA /Răspunsul Palatului Élysée la acuzațiile privind „lovitura de stat administrativă”

Gandul acum 35 minute
Marine Le Pen, unul dintre liderii formațiunii de extremă-dreapta Mobilizarea Națională (RN), a sugerat că președintele Emmanuel Macron ar putea demisiona, din cauza eșecului suferit în scrutinul parlamentar, și a denunțat planurile privind o ”lovit

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/37°
mie.

17°/22°
joi

17°/27°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

14°/18°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

28°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

16°/24°
mie.

13°/15°
joi

11°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

16°/22°
mie.

14°/25°
joi

14°/27°
vin.

17°/30°