Sâmbătă, preşedintele american Barack Obama şi-a întreţinut oaspeţii cu multe glume despre jurnalişt, despre criticii lui, dar şi despre el însuşi, dând dovadă încă o dată de umor, de data aceasta în cadrul cinei anuale cu Asociaţia Corespondenţilor la Casa Albă, eveniment care aduce în acelaşi loc numeroşi jurnalişti, vedete şi oficiali americani. Preşedintele Obama a mustrat republicanii într-un mod amuzant pentru faptul că nu cooperează în ce priveşte politica priorităţilor naţionale şi a mai făcut una dintre rarele referiri la rasa sa, atunci când a transmis opoziţiei că este necesar ajutorul ei, potrivit agenţiei de presă Reuters.
„Ştiu că republicanii încă încearcă să îşi dea seama ce s-a întâmplat în 2012, însă un lucru asupra căruia toţi cad de acord este că trebuie să facă o treabă mai bună pentru a crea o legătură cu minorităţile”, a spus Obama. „Şi iată, numeşte-mă egocentrist, dar am deja în minte o propunere pentru o minoritate alături de care ar putea începe“. Barack Obama, democrat şi primul preşedinte american de culoare, a câştigat al doilea mandat după alegerile din noiembrie 2012, atunci când s-a bucurat de sprijinul impresionant din partea minorităţilor, printre care se numără americanii de culoare şi hispanicii. Obama a mai făcut o glumă în care insinua zvonurile răspândite de cei care s-au îndoit de convingerile sale religioase, susţinând că este în fapt un radical de stânga. „Zilele acestea m-am uitat în oglindă şi, trebuie să recunosc, nu mai sunt tânărul musulman socialist care obişnuiam să fiu”, a spus Obama, spre amuzamentul celor prezenţi. „Timpul trece. Ai devenit puţin cărunt.” Într-o încăpere plină cu jurnalişti, evenimentul fiind dedicat lor, preşedintele şi-a păstrat unele dintre cele mai tăioase glume pentru oamenii din presă. „Ştiu că CNN a primit unele lovituri în ultima perioadă, dar adevărul este că le admir efortul de a