Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Bărăganul, transformat în tărâm al magiei

Publicat in Adevarul, duminică 28 aprilie 2013 ·

De câteva zile la Slobozia, se defăşoară un spectacol de iluzionism. Totul sub bagheta magicianului Ciprian Ţuţulică Toredo. Zeci de copii şi părinţi din oraş au venit să vadă numere de scamatorie, jonglerie şi levitaţie.

Magia, o tradiţie de familie

Ciprian Ţuţulică Toredo (33 de ani) este un nume cunoscut în branşa magicienilor din România. Până nu demult, a fost chiar şi vicepreşedinte al Asociaţiei Magicienilor din România, un fel Hogwarts al magicienilor de la noi din ţară.

„Această asociaţie se ocupă cu promovarea şi susţinerea drepturilor magicienilor şi iluzioniştilor din ţara noastră“ declară maestrul Toredo.

Este a treia generaţie de magicieni din familia sa, după bunicul şi tatăl său. Chiar dacă îşi dorea să ajungă un simplu mecanic auto, a renunţat la această idee în favoarea baghetei magice.

„Vă daţi seama că este deja o tradiţie. Tatăl meu are 80 de ani şi a fost comediant. Adică, făcea şi numere de iluzionsim, jonglerii şi mergea pe sârmă. Eu am zis să duc mai departe tradiţia“ recunoaşte Ciprian Ţuţulică.

Un spectacol magic

„Toredo magic show“ este numele spectacolului pe care Ciprian şi cei 13 membri ai echipei sale de magicieni şi iluzionişti l-au adus la Slobozia. Primele reprezentaţii s-au desfăşurat în zilele de vineri şi sâmbătă, astăzi având loc ultima.

Atmosfera din timpul spectacolului este una care te trimite într-un adevărat tărâm magic. Maestrul Toredo reuşeşte să-ţi capteze atenţia, iar la final să aplauzi frenetic.

Aşa au făcut şi zecile de copii aflaţi sub cupola unde se desfăşoară spectacolul. Totul debutează cu numere de iluzionism, iar apoi dintr-o cutie în care sunt înfipte nişte săbii de fier, iese Mădălina, unul dintre clovni.

„Încercăm să ţinem oamenii cât mai în suspans şi cât mai aproape de noi. Este important să-i faci pe copii să te urmărească, iar pe oamenii mari să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 4 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°