Zeci de credincioşi din Panciu şi din împrejurimile oraşului au participat, ieri, la Slujba de Florii de la Mănăstirea Brazi. Biserica a fost neîncăpătoare pentru toţi enoriaşii care au ţinut să vină la Brazi, astfel că mulţi dintre ei au preferat să asculte Sfânta Liturghie în curtea lăcaşului de cult, la staţia de amplificare, instalată în curtea mănăstirii.
La slujbă au ţinut să fie prezenţi şi credincioşi din afara judeţului, acest fapt fiind confirmat de numărul mare de autoturisme înmatriculate în judeţele vecine. „Îmi place mult la Brazi, pentru mine nu este doar un loc frumos, ci şi unul sfânt. Noi suntem din apropiere de Buzău şi venim aici în ficare an la hram, toamna. E prima oară când venim de Florii, de fapt e prima oară când vedem mănăstirea primăvara... Ce pot să vă spun, plecăm de aici profund impresionaţi”, ne-a spus Maricica Grozavu.
După slujbă, cei care au ţinut Postul Mare s-au împărtăşit şi s-au închinat la moaştele Sf. Teodosie al II-lea, ctitorul mănăstirii şi ocrotitorul oraşului. Înainte de a pleca, oamenii au luat şi crenguţe de salcie sfinţite.
Zeci de credincioşi din Panciu şi din împrejurimile oraşului au participat, ieri, la Slujba de Florii de la Mănăstirea Brazi. Biserica a fost neîncăpătoare pentru toţi enoriaşii care au ţinut să vină la Brazi, astfel că mulţi dintre ei au preferat să asculte Sfânta Liturghie în curtea lăcaşului de cult, la staţia de amplificare, instalată în curtea mănăstirii.
La slujbă au ţinut să fie prezenţi şi credincioşi din afara judeţului, acest fapt fiind confirmat de numărul mare de autoturisme înmatriculate în judeţele vecine. „Îmi place mult la Brazi, pentru mine nu este doar un loc frumos, ci şi unul sfânt. Noi suntem din apropiere de Buzău şi venim aici în ficare an la hram, toamna. E prima oară când venim de Florii, de fapt e prima oară când vedem mănăsti