Am început cu povestea plt. adj. Marius Apostol, militarul a cărui viaţă s-a schimbat în Afganistan, cu doar câteva ore înainte de asasinarea lui Osama bin Laden. Am continuat cu cele trei încercări de dinaintea întoarcerii ale lt. col. Ion Okroş, după care vi l-am prezentat pe plutonierul Minel Cheşcu - tâmplarul care s-a dus cu paraşutiştii în Irak şi a ajuns maratonist. Sergentul major Aurel Mihale ne-a povestit despre misiunea personală, un nou-născut, care l-a aşteptat la întoarcere dintr-o misiune profesională, în Bosnia-Herţegovina. După el, caporalul Adrian Gorgotă, de la Poliţia Militară, ne-a descris drumul norocului şi al lui Dumnezeu într-un teatru de operaţii, caporalul Ionel Din ne-a vorbit despre orgoliile şi lacrimile militarilor, iar maiorul Ştefan Neagu a încercat să ofere un răspuns la întrebarea românilor despre Irak şi Afganistan: ce căutăm noi acolo?

Nu ştim foarte multe despre ei. Au făcut din lumea lor, a gradelor, un univers distinct în societatea românească, o lume închisă. Vorbim despre ei rar, mai mult în circumstanţe nefericite - dezastre naturale, un erou căzut. E greu de înţeles pentru noi de ce pleacă, de ani de zile, în nişte locuri în care simţim că noi, românii, nu avem ce căuta. Chiar şi aşa, militarii români se bat doar cu preoţii pentru încrederea populaţiei.

Pentru a-i cunoaşte pe aceşti oameni, pentru a asculta ce au de povestit, gândul a început seria „OAMENI TARI”. La împlinirea a zece ani de la invazia din Irak şi cu un an înaintea retragerii din Afganistan, vă prezentăm militari care au fost în aceste teatre.

Cum în Armată individul nu există, important fiind doar colectivul, le-am dat acestor militari un termen generic, colectiv: „OAMENI TARI”. Deşi sunt bine pregătiţi şi foarte raţionali, îşi fac loc şi de emoţii când ţin puşca în mână printre amărâţii copii afgani şi nu uită că o pereche de