Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratamentul anomaliilor dentare se impune din mica copilărie

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 28 aprilie 2013 ·

Încă din mica copilărie se impune vizita la medicul ortodont, deoarece anomaliile dentare apărute la vârste mici pot fi corectate, scutind pe viitor copilul de tratamente ortodontice costisitoare.

”Din păcate în România încă nu există o educație sanitară foarte bine susținută, foarte mulți părinți nu-și aduc copiii din vreme considerând că în etapa de dentiție temporară și mixtă nu se tratează pentru că oricum acei dinți se pierd de pe arcadă. Este fals. O pierdere de pe arcadă a unui dinte temporar, înainte de perioada normală, aduce după sine migrări ale dinților permanenți și îngustarea spațiului. Și iată de ce numărul de anomalii este din ce în ce mai mare. Pentru că nici părinții, nici educatorii, nici medicii din acele cabinete dentare care, din păcate, sunt în curs de dispariție nu mai au timpul să facă prevenție suficientă”, a precizat prof. dr. Mariana Păcurar, decanul Facultății de Medicină Dentară a Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, prezentă la simpozionul ”Medicina dentară între știință și artă”, ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Târgu-Mureș.

Mesaj către stomatologi

Prima vizită la medicul ortodont poate avea loc la vârsta de 4 sau 5 ani, când pentru corectarea anomaliilor copilul va putea purta o proteză dentară. Iar anomaliile considerate grave, în care mandibula este înaintea maxilarului și toată estetica facială este perturbată se pot corecta chiar din dentiția temporară.

Iar cel care ar trebui să direcționeze copilul către ortodont este medicul stomatolog. ”Mesajul meu este acesta: dacă îți intră în cabinet un pacient cu probleme de ortodonție să fi suficient de rapid să îl sesisezi și să îl îndrumi spre un serviciuu de specialitate și această colaborare, care de altfel există între noi, să se extindă și să continue”, a mai spus dr. Păcurar.

Încă din mica copilărie se impune vizita l

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum o ora
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 3 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 5 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 5 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 3 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 13 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 9 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

11°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°