Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Casa Demonstrativă” la Ambient

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 28 aprilie 2013 ·

Ambient, lider al pieţei autohtone de comerţ cu materiale de construcţii, finisaje şi amenajări interioare, a lansat showroom-ul de materiale de construcții “Casa Demonstrativă” în Centrul Comercial Ambient Târgu-Mureș, eveniment care a avut loc în cadrul Caravanei Aniversare Ambient 20 de ani. Prin acest nou concept, lansat anul trecut la Brașov și Cluj-Napoca, Ambient pune la dispoziţia clienţilor produse de calitate şi meşteri bine pregătiţi, dar completează și portofoliul de soluții integrate care au ca scop consilierea familiilor de la începutul şi până la finalul proiectului de renovare sau construcție a casei pentru a uşura experienţa și a eficientiza acest proces. „Valoarea Ambient constă în reușita de a construi parteneriatul client – meșteri – producători, folosind consilierea ca liant. Familiilor din Târgu-Mureș care aleg să pășească în “Casa Demonstrativă” le promitem că au făcut cea mai bună alegere, pentru că aici vor găsi o imagine de ansamblu în ceea ce privește costrucția unei case, dar și cele mai avantajoase, mai durabile și mai moderne soluții pentru casele lor”, a declarat Ioan Ciolan, director general Ambient.

Ambient, lider al pieţei autohtone de comerţ cu materiale de construcţii, finisaje şi amenajări interioare, a lansat showroom-ul de materiale de construcții “Casa Demonstrativă” în Centrul Comercial Ambient Târgu-Mureș, eveniment care a avut loc în cadrul Caravanei Aniversare Ambient 20 de ani. Prin acest nou concept, lansat anul trecut la Brașov și Cluj-Napoca, Ambient pune la dispoziţia clienţilor produse de calitate şi meşteri bine pregătiţi, dar completează și portofoliul de soluții integrate care au ca scop consilierea familiilor de la începutul şi până la finalul proiectului de renovare sau construcție a casei pentru a uşura experienţa și a eficientiza acest proces. „Valoarea Ambient constă în reușita de a construi pa

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei. Reclamanţii cer instanţei să oblige Executivul să emită hotărârea de organizare a scrutinului

News.ro acum 51 minute
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Reclama

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 2 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 2 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 2 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 30 minute
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 18 minute
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 6 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°