Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolăescu, un alt ministru al Sănătății care promite un zgârie-nori, dar îi iese un bloc comunist

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 28 aprilie 2013 ·

Nimic nu e mai prețios decât sănătatea. Dacă o ai, traversezi toate momentele vieții, bune și rele. Când însă boala lovește, intervine maxima îngrijorare pentru cine, unde, cum te va trata și cât va trebui să plătești.

Citim, scriem, simțim pe pielea noastră ce dezastru e în majoritatea unităților spitalicești din țară. Noi, jurnaliștii încercăm să convingem și să impulsionăm oamenii politici și pe managerii lor ca să îndrepte lucrurile, să resusciteze un sistem în prag de colaps și să-l transforme într-unul cât mai aproape de standardele civilizate.

Evenimentul zilei a declanșat, de peste două luni, Campania „Medicul de gardă” în cadrul căreia s-au pronunțat nu numai pacienți nemulțumiți de modul în care sunt tratați, ci chiar oameni din Sistemul sanitar ne-au dezvăluit nelegiuirile care îl macină. Am militat și milităm pentru organizarea unui sistem performant, să nu ne mai plece medicii și asistentele bune din țară, să fie plătiți și păziți de șpagă, cum se întâmplă în clinicile private unde tradiția ”plicului” nu există.

Arestarea chirurgului Ștefan Ozsvath la 62 de ani, după 35 de ani de carieră în care a salvat mii de copii, nu trebuie să ne bucure. E și el o victimă a sistemului prost gândit și administrat (avea un salariu de 2.800 de lei) și a obișnuinței ”datului la doctor”.

N-am văzut ca șeful Colegiului Medicilor să iasă la televizor și să dea o explicație, așa cum o face atunci când avem de a face cu un caz de malpraxis sau de neglijență, soldat cu moartea unui pacient, un fapt mult mai grav decât practica șpăgii pe care a recunoscut-o în nenumărate rânduri.

Într-un sistem bine organizat,bolnavii își doresc să se simtă oameni și nu cobai sau intruși atunci când pășesc într-un spital.Sunt speriați că vor fi nevoiți să se facă preș în fața prea-nervoaselor cadre în halate albe, verzi și albastre. Ei știu că tot ce există în locul în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°