Simularea de la Bacalaureat va fi organizată de Ministerul Educaţiei cu subiecte unice la nivel naţional începând de la anul, a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie la emisiunea "După 20 de ani", de la PRO TV.
"Opţiunea pe care eu o voi propune începând de anul şcolar următor este ca simulările să se facă exact în aceleaşi condiţii în care au loc şi examenele naţionale. Consiliul Naţional de Evaluare să gestioneze aceste simulări astfel încât să avem o situaţie exactă", a declarat Pricopie.
Decizia a fost făcută în urma rezultatelor dezastruoase de la ultimele examene naţionale cât şi de la primele simulări de anul acesta.
Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a
De asemenea, ministrul Educaţiei a mai anunţat că tot de la anul va introduce evaluările la clasele A II-a, a IV-a şi a VI-a, întocmai cum este prevăzut în legea Educaţiei din 2011.
"Atunci când vii cu evaluarea de la clasa a VIII-a, copilul a trecut deja prin trei filtre de evaluare. Eu cred că aceste evaluări nu trebuie să fie luate în calcul la notă. Subiectele vor fi subiecte standard, aşa cum se dau peste pot în lume", a spus Pricopie.
Clasa pregătitoare
Pricopie a mai declarat că cei care au fost mai reticenţi faţă de clasa pregătitoare au fost directorii de şcoală, în timp ce 92% din părinţi au fost mulţumiţi, iar învăţătorii apreciază modul în care s-a desfăşurat orele. "Desfiinţarea clasei pregătitoare era mai scumpă decât dacă am fi mers înainte. Guvernul a hotărât să facem în continuare clasa pregătitoare", a spus Pricopie.
Fostul ministru al Educaţiei şi actualul consilier prezidenţial, Daniel Funeriu, a declarat pentru adevărul.ro că "rostirea acestei fraze denotă o viziune defectă asupra învăţământului. O pot accepta de la un contabil, dar nu de la un ministru. Eliminarea clasei pregătitoare ar însemna pierderea unui proces educat