Costică Zbârciog este unul dintre cei mai longevivi învăţători de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu. După aproape patru decenii de activitate, recunoaşte că adevărata sa vocaţie a fost şi rămâne cea de învăţător, meserie care îi oferă cele mai mari satisfacţii.
Reporter: Unde aţi debutat ca învăţător?
Costică Zbârciog: Primii ani i-am desfăşurat la Şcoala Rotileşti-Câmpuri, între 1975-1978. În 1975 devenisem învăţător, după ce am absolvit cursurile Liceului Pedagogic din Focşani. În 1978 am fost transferat, la cerere, la Şcoala cu clasele I-IV din satul Repedea, comuna Străoane, unde am rămas până în 1990. În 1990 am venit, ca învăţător, la fosta Şcoală cu clasele I-VIII din Panciu, actualul Liceu Tehnologic „Al. I. Cuza” Panciu, unde am rămas până în prezent.
Rep: Pentru o scurtă perioadă, aţi fost şi profesor....
C. Z.: Da... este vorba despre anii 2001-2006, când am predat ca profesor necalificat, cu jumătate de normă, disciplina Educaţie Mu-zicală.
Rep: De ce cadru didactic? Cine v-a îndreptat spre învăţământ?
C. Z.: Mama! Ea şi-a dorit foarte mult, când era copil, să înveţe să devină învăţătoare ca „doamna ei”, Geta Amăricăi. Din păcate, părinţii n-au avut posibilitatea s-o ţină la şcoală şi a rămas în sat. A rămas cu acest „of” în suflet. Din această cauză, a vrut ca eu să mă fac învăţător.
Rep: Ce vă motivează?
C. Z.: Faptul că părinţii îmi încredinţează copiii, dorindu-şi „să fac din ei oameni”... M-au responsabilizat inocenţa, gingăşia şi, mai ales, sensibilitatea copiilor, care nu pot fi egalate de nimic în viaţă. Ca să obţii ce-ţi propui, ca învăţător, trebuie să ai bine cimentuite noţiuni de psihologie şi pedagogia copilului.
Rep: Cum era copilul Costică Zbârciog?
C. Z.: Ca majoritatea copiilor de la ţară. Cu muncă la câmp şi în gospodărie. Cu alt
