E ca atunci când părinţii îşi dau acordul pentru donarea organelor copilului decedat. E viaţa de după moarte. Şi e puterea sufletelor mari care ştiu să dăruie, chiar şi-atunci când sunt doborâte de durere. În cazul Dianei Rotaru, părinţii ei şi-au dat acordul pentru ca şi alţi copii să primească o şansă. Un motiv pentru a fi din ce în ce mai buni şi o ocazie pentru ca rezultatele lor la învăţătură să fie recunoscute şi premiate.
13 ani de viaţă
“Diana a fost un copil ca oricare altul... şi totuşi foarte, foarte special, nu doar pentru noi părinţii ei, ci şi pentru bunici, unchi, mătuşi, prieteni”, scrie mama Dianei pe site-ul creat în memoria ei. “A fost un copil foarte dorit, care a venit pe lume după un tratament şi după o sarcină grea, cu repaus la pat. A deschis ochişorii şi a scos primul ţipăt pe 11 iulie 1999 în jurul orei 6:00 dimineaţa. Era o zi de duminică, noi spuneam că s-a născut la zi mare şi că va fi cineva... Şi aşa a fost.
S-a născut pe garda bunicii ei, mama lui Iulian, într-o duminică în care tati venea la Câmpina să vadă ce-i fac fetele; pardon, nu fata, ci băiatul pentru că noi “ştiam” (de la ecografie) că este băiat. S-a născut prin cezariană, deoarece naşterea pe cale naturală i-ar fi pus în pericol sănătatea. Când m-am trezit din anestezie, am întrebat atât: “E întreagă...?”. Undeva, în sufletul meu, ştiam că va fi fetiţă... Fetiţă mi-am dorit. Eu mereu i-am spus Copilu’ sau Ubita. Pentru mine. Diana a fost fata şi băiatul meu.
Mami şi Tati au avut grijă de ea până când a ajuns la vârsta de un an şi opt luni, când Buni a luat-o la ea, la Câmpina. Diana o iubea foarte mult pe Buni pentru că îi tolera cam orice, nu o mustra deloc şi îi făcea toate poftele. A stat la Buni la Câmpina timp de opt luni, după care împrejurările ne-au determinat să o “cazăm” la Mamaie, la Târgovişte, unde a stat până a termin
