Preşedintele SUA Barack Obama a glumit sâmbătă, afirmând că anii îl ajung din urmă şi nu mai este “impunătorul tânăr musulman socialist" de altădată, relatează Reuters. Președintele american, Barack Obama
Sursa: Reuters
Obama a glumit pe seama sa, dar şi pe cea a adversarilor politici în timpul unei reuniuni anuale a Asociaţiei corespondenţilor de la Casa Albă la care au participat politicieni, membri ai media şi celebrităţi de la Hollywood.
Pe fondul cântecului “All I Do Is Win", cântat de DJ Khaled, preşedintele american a glumit despre cum realegerea sa la Casa Albă îi va permite să renunţe la o agendă radicală.
“Nu mai sunt musulmanul socialist care eram", a afirmat preşedintele american care apoi a povestit despre recentul scor de 2-la-22 la vânătoarea de ouă de Paşti de la Casa Albă.
Dar cea mai dramatică schimbare pentru următorii patru ani pare să fie estetică. Preşedintele american a prezentat un montaj de imagini în care poartă breton cum poartă şi soţia sa. “Aşa că am împrumutat unul dintre trucurile lui Michelle", a afirmat Obama. “Mă gândeam că arată bine, dar nimic izbitor", a declarat liderul de la Casa Albă.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Obama, glume la gala jurnaliștilor
Obama şi-a încheiat intervenţia menţionând recentele tragedii din Massachusetts şi Texas. El a salutat reacţia cetăţenilor, de la primul post de poliţie la ziariştii locali, care au apărat bunul public.
La evenimentul ce a avut loc sâmbătă noaptea, în apropiere de Casa Albă, au participat staruri de la Hollywood şi nu numai. Actorii Kevin Spacey, Julia Louis-Dreyfus şi Claire Danes, care au roluri de oficiali guvernamentali în filme, s-au aflat printre participanţi. La dineu au fost de asemenea prezenţi membri ai cabinetului, guvernatori şi membri ai Congresului american.