IAŞI. Doi bărbaţi au murit luni după-amiază, în comuna Ipatele, unul dintre ei coborând într-o fântână pentru a o curăţa, iar celălalt în timp ce încerca salvarea acestuia.
Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din localitatea ieşeană Ipatele a coborât într-o fântână din localitate, pentru a o curăţa, iar la un moment dat bărbatului i s-a făcut rău, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze din fântână.
Pentru a-i salva viaţa, un alt bărbat, de 53 de ani, a coborât şi el în fântână, însă nici nu el nu a mai putut ieşi.
La faţa locului a sosit un echipaj SMURD, precum şi pompieri din cadrul ISU, după care a fost solicitat şi elicopterul medical de la Iaşi.
Cei doi bărbaţi, care intraseră în stop cardio-respirator au fost scoşi de către pompieri, medicii încercând resuscitarea lor.
„Manevrele de resuscitare au durat câteva zeci de minute, fără succes însă. În cele din urmă a fost declarat decesul celor doi bărbaţi”, a declarat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz.
IAŞI. Doi bărbaţi au murit luni după-amiază, în comuna Ipatele, unul dintre ei coborând într-o fântână pentru a o curăţa, iar celălalt în timp ce încerca salvarea acestuia.
Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din localitatea ieşeană Ipatele a coborât într-o fântână din localitate, pentru a o curăţa, iar la un moment dat bărbatului i s-a făcut rău, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze din fântână.
Pentru a-i salva viaţa, un alt bărbat, de 53 de ani, a coborât şi el în fântână, însă nici nu el nu a mai putut ieşi.
La faţa locului a sosit un echipaj SMURD, precum şi pompieri din cadrul ISU, după care a fost solicitat şi elicopterul medical de la Iaşi.
Cei doi bărbaţi, care intraseră în stop cardio-respirator au fost scoşi de către pompieri, medicii încercând resuscitarea lor. @N_