Satul blestemat Silistea Buciumeni este un sat de munte blestemat sa arda vesnic. Pentru ca incepind cu anul 1911, nu a fost casa care sa nu fi ars. Oamenii spun ca flacarile apar de nicaieri, ca se despica pamintul si limbile de foc ies din adincuri, distrugind totul in calea lor, neputind fi stinse de apa. Pentru fiecare foc distrugator, pentru fiecare casa arsa sau hambar distrus, oamenii au pus in curte o cruce. Ca sa se stie ca acolo a fost focul ucigas si cine stie, poate in speranta ca focul nu va reveni. Sunt pline curtile oamenilor de cruci. Cei batrini isi aduc aminte ca napasta a pornit din senin, din cauza unui preot despre care se spunea, pe ascuns, ca s-ar ocupa cu lucruri nu tocmai curate si ca ar tine slujbe in cinstea Satanei. Apoi, intr-o zi, in timpul slujbei, din senin, preotul a inceput sa-i blesteme pe oameni: ”Arza-v-ar focul sa va arza… sa putreziti in cel mai intunecat colt al Iadului si focul cel vesnic sa va mistuie… sa nu va bucurati de bucate, asa cum nu ma bucur eu si piatra de piatra sa nu ramina din satul asta ci numai foc si scrum si cenusa.

Sa nu aveti parte de iertare si Diavolul sa va bata la poarta in clipa mortii si-n loc de mir si aghiazma sa aveti parte doar de foc si pucioasa… Si neam de neamul vostru sa nu cunoasca bucuria iubirii ci numai flacarile durerii si jalea…” Se spune ca in momentul blestemului, vintul s-ar fi iscat din senin si ar fi smuls usile de la biserica. Incotro au fost duse nimeni nu stie sa spuna, pentru ca nu au mai fost gasite niciodata. Nori negri s-au aratat deasupra satului si fulgerele au inceput sa loveasca biserica. Au luat-o oamenii la fuga care incotro, spre casele lor, iar preotul a ramas mai departe in biserica, boscorodind si blestemind continuu, de parca isi pierduse mintile. Citiva au mai apucat sa vada cum un fulger a aprins biserica si cum lemnul s-a aprins de jos in sus, nu de su