Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce face antrenorul de la BCM U Pitești la Timișoara: numele lui Costescu, tot mai vehiculat pentru banca „leilor din Banat”

Publicat in Press Alert, luni 29 aprilie 2013 ·

BC Timișoara a încheiat sezonul după eliminarea din sferturile play-off-ului pierdute cu CSU Ploiești. Pricincipala întrebare pentru următorul sezon este legată de numirea antrenorului. Tudor Costescu, antrenorul BCM U Pitești din acest sezon, a fost prezent zilele acestea la Timișoara la Turneul final masculin U 23, iar asta a turnat din nou apă la moara zvonurilor care îl dau pe Costescu drept viitorul antrenor al „leilor”. Managerul general al BC Timișoara Leontin De Maio evită să confirme că s-ar fi încheiat vreo înțelegere cu Costescu. Tudor Costescu a fost prezent în Sala ”Constantin Jude” la meciurile turneului final de tineret. Costescu este antrenorul naționalei universitare a României, care va participa vara aceasta la Campionatul Mondial Universitar.

De Maio, a precizat că Tudor Costescu a fost prezent la turneu pentru a-și vedea la lucru elevii, nu pentru că ar fi semnat cu bănățenii. ”Tudor Costescu a venit în a doua parte a turneului pentu a-i vedea pe cei de la lotul universitar la lucru în meciurile când deja începe să se resimtă oboseala. Zece jucători de la lot sunt la acest turneu, de la Timișoara sunt în echipa universitară George Toth și Zoran Milencovici. Noi nu avem nimic concret cu nimeni, așa la turneu a fost și Perisici de la Sibiu. Când vom avea un contract semnat vom anunța. Tudor Costescu este un antrenor român interesant, de perspectivă”, a declarat Leontin De Maio, pentru PRESSALERT.ro. Conducerea celor de la BC Timișoara a votat, săptămâna trecută, trei variante de antrenori cu care să înceapă negocierile. Printre cele trei nume se regăsesc și variante din străinătate, dar și din România.

Tudor Costescu are 39 de ani și în 2012 a fost singurul antrenor din campionatul de baschet masculin care a cucerit două trofee sezonul trecut. Este vorba de Cupa României, câștigată în februarie 2012 în finala chiar cu BC Timișoara, și

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°