Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Danezii, poporul cel mai îndatorat din lume, nu mai vor împrumuturi

Publicat in Adevarul, luni 29 aprilie 2013 ·

Locuitorii din Danemarca, care au cel mai înalt grad de îndatorare raportat la venituri, îşi pierd apetitul pentru împrumuturi. Numărul de credite ipotecare acordate în ultimul trimestru al anului trecut a crescut în cel mai lent ritm din ultimii 12 ani. Datoriile personale ale danezilor echivalează, în medie, cu aproximativ triplul venitului obţinut, potrivit Asociaţiei Băncilor Ipotecare Daneze. Danemarca este ţara scandinavă cu economia cel mai puternic afectată de criza financiară globală. Proprietarii de case şi-au văzut propriile venituri anuale cum s-au micşorat, în medie, cu 400.000 de coroane (aproximativ 54.000 de euro), potrivit informaţiilor publicate de banca de împrumuturi Nordea Bank Denmark A/S, al doilea cel mai important creditor din ţară. Scăderea a început odată cu declinul din 2007, după ce piaţa imobiliară şi-a atins apogeul. Produsul Intern Brut s-a contractat cu 0,5% în 2012, Danemarca înregistrând cea mai slabă performanţă economică din ultimii trei ani. Cheltuielile de consum, care alcătuiesc aproximativ jumătate din întreaga economie de 300 de miliarde de dolari, au scăzut cu 0,1% în intervalul octombrie-decembrie 2012. Acesta este cel de-al treilea trimestru consecutiv de scădere, potrivit statisticilor. Guvernul danez estimează că economia ţării va creşte cu 0,5% până la 1% în acest an, fiind o evoluţie mai slabă decât cea a Suediei şi a Norvegiei. Criza naţională a locuinţelor a zdruncinat puternic încrederea danezilor. Astfel, clienţii nu mai îndrăznesc să se împrumute şi mai mult, potrivit lui Las Losen, economist-senior în cadrul Dnske Bank. Danezii profită acum de nivelul scăzut al dobânzilor pentru a rambursa rate mai mari din ipoteci, continuă specialistul. Cheltuielile pentru locuinţe se vor micşora anul acesta cu 0,6%, după ce au scăzut cu 9,8% în 2012. Mai mult decât atât, nu este aşteptată o redresare până în 2014. Consumul va

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 20 minute
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin şase persoane au fost rănite, un suspect este în custodia poliţiei

News.ro acum o ora
Cel puţin şase persoane au fost spitalizate joi, dintre care una în stare critică, după un incident armat care a avut loc la Universitatea de Stat din Florida, iar un suspect a fost reţinut, relatează Reuters. Focuri de armă au fost raportate la prâ

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 20 minute
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 39 minute
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

SUA susţine că o firmă chineză de sateliţi sprijină atacurile Houthi asupra intereselor americane / Comandamentul Central al SUA anunţă un atac asupra unui port din Yemen

G4Media acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a acuzat joi o firmă chineză, Chang Guang Satellite Technology, că sprijină în mod direct atacurile asupra intereselor SUA de către luptătorii Houthi susţinuţi de Iran, relatează Reuters, transmite News.ro. Anterior, Fin

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 3 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Crin Antonescu dă „o notă de trecere” actualului Guvern: „Este încă tânăr” / „A debutat în condiții destul de presante”

Gandul acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a fost întrebat, joi, la Antena 3, ce notă ar acorda actualului Guvern, care este condus de Marcel Ciolacu, președintele PSD. Candidatul coaliției a spus că îi este greu s

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum o ora
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/25°
vin.

8°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

15°
joi

10°/24°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

9°/19°
vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

12°/27°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/27°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°