Pentru filozoful englez Francis Bacon cunoaşterea înseamnă putere, iar "a cunoaşte cu adevărat înseamnă a cunoaşte prin cauze".

Dacă luăm dictonul său la "valoarea nominală", aşa cum sunt luaţi, de obicei, banii de hârtie, am fi tentaţi să atribuim puterea excesivă a băncilor centrale de astăzi unei cunoaşteri superioare a mecanis-melor economice.

De acolo să vină oare puterea băncilor centrale? Puţin probabil, deoarece nu au ratat nicio ocazie pentru a demonstra de ce le-a prins pe picior greşit actuala criză globală.

Mulţi dintre dumneavoastră vor spune că puterea lor provine de la monopolul tipăririi banilor, dar nu este adevărat. Acest privilegiu este exorbitant, într-adevăr, dar nu este principalul factor de putere al băncilor centrale. Sursa puterii lor provine din ignoranţa cetăţenilor cu privire la efectele nocive ale tipăririi discreţionare a însemnelor monetare şi ale manipulării dobânzilor, pe fondul unor sisteme bancare bazate pe rezervele fracţionare.

Acest sistem al rezervelor fracţionare permite băncilor să "nu aştepte formarea depozitelor înainte să crediteze", după cum au arătat Jaromir Benes şi Michael Kumhof într-o analiză publicată pe site-ul FMI în august 2012, pornind de la publicaţii ale Federal Reserve şi ale Băncii Angliei.

Efectele acestei creaţii din nimic ale unei puteri de cumpărare artificiale se văd acum, în condiţile acumulării unor dezechilibre masive la nivelul sistemului financiar internaţional.

Dar acumularea dezechilibrelor a fost trecută cu vederea, pe fondul limitării efectelor inflaţioniste la nivelul economiilor reale, deoarece politicile inflaţioniste ale băncilor centrale s-au regăsit mai ales în bursele de valori şi pieţele imobiliare.

De mulţi ani suntem condiţionaţi să privim rata anuală a inflaţiei de 2% ca pe o dovadă a stabilităţii preţurilor. Obiectivul unei "inflaţii scăzut