Oficialii rapidişti au anunţat ieri că forul european condiţionează licenţa exclusiv de votul creditorilor în favorarea planului de reorganizare. „U" are deja acest acord.
Căile licenţierii devin din ce în ce mai încurcate. „U" Cluj, alături de Rapid, Gloria Bistriţa şi CS Severin nu au primit undă „verde" din partea comisiei Federaţiei Române de Fotbal. Situaţia este, însă, dramatică pentru primele două, având în vedere că au şanse mari să să claseze mai sus de locul 14 la finalul sezonului, în timp ce Bistriţa şi Severinul sunt aproape „căzute" şi pe plan sportiv. Ioan Taban, preşedintele Rapidului, a declarat ieri că UEFA i-a anunţat că aprobarea de către creditori a planului de reorganizare este un act suficient pentru primirea licenţei. Atât „U", cât şi Rapid îndeplinesc acest criteriu, însă cu toate astea au primit vot negativ la comisie, în primă fază. Cele două cluburi se pregătesc de apel.
„Noi am depus şi o adresă de la UEFA, care vorbeşte foarte clar exact despre cazul Rapidului. Acolo se spune că trebuie depus un plan de reorganizare aprobat de Adunarea Generală, ceea ce noi avem", a declarat ieri, Ioan Taban, conducătorul Rapidului. Declaraţiile sale au fost confirmate şi de principalul acţionar, George Copos, care a anunţat că nu are emoţii în ceea ce priveşte licenţierea. „Lucrurile sunt clare, planul de reorganizare a fost aprobat de Adunarea Generală a creditorilor, acum el urmează să fie confirmat de Tribunalul Bucureşti. Nu este nicio problemă cu licenţierea", a spus Copos.
Interesant este că Viorel Duru, directorul Administraţiei de Licenţiere, a anunţat tot ieri, citat de Mediafax, că toate cluburile aflate în procedură de reorganizare vor fi judecate conform legii insolvenţei (85/2006). În realitate, comisia de licenţiere condusă de Magdalena Filip a soluţionat cazurile Universităţii şi ale Rapidului fără să ţină cont de res