Fostul senator Ilie Petrescu şi-a retras dosarul de la concursul pentru ocuparea postului de şef la Medserv Min, chiar în ziua interviului. Acesta a precizat că motivele plecării sunt simple: nu a vrut să fie părtaş la nişte jocuri „de culise” menite să-i faciliteze lui Valentin Mogoe drumul spre conducerea definitivă a firmei. Acesta spune că în cererea de retragere deja l-a felicitat pe Mogoe pentru că, într-un fel, este deja câştigător al concursului. În cursă au mai rămas Mogoe, Ovidiu Olaru, Dan Viaşu şi medicul Ioan Hârşovescu de la Craiova.
Ilie Petrescu spune că şi-a depus candidatura pentru funcţie, a întocmit şi planul de management, însă, pe 29 aprilie, în ziua interviului, a decis să renunţe. Acesta a înaintat o cerere comisiei de evaluare în care a menţionat că se retrage din competiţie, evitând însă să le explice şi celorlalţi de ce a recurs la acest gest. Până la urmă, acesta a recunoscut că a renunţat pentru că, din informaţiile pe care le-a cules, şi-a dat seama că scopul concursului este acela de a-l scoate câştigător pe Valentin Mogoe, actualul director interimar al Medserv Min. „I-am urat baftă domnului Mogoe”
„Mi-am depus tot ce trebuia, dar, după aceea, am cules şi eu datele din alte părţi şi au fost anumite lucruri care mi-au dat de gândit. Nu am vrut să fiu părtaş la unele chestiuni care nu mă caracterizează. Atunci când am semnat cererea de retragere, am motivat şi i-am urat şi baftă domnului Mogoe şi sărbători fericite celor din consiliul de administraţie”, a spus Petrescu.
Acesta a spus că avea experienţa necesară să conducă unitatea pentru că a mai fost şef la o componentă a CE Oltenia, respectiv la UEF Motru. În prezent, este angajat la Jilţ Nord.
Au rămas doar patru
În competiţia pentru şefia Medserv Min au mai rămas doar patru candidaţi, între aceştia fiind şi doi foşti directori economici de la unitate, re