O mămică acuză educatoarele de la un cămin de copii din Târgu Jiu că nu îşi fac datoria. Femeia spune că fiul său de numai câţiva anişori a fost lovit de un alt copil de acolo, din cauza faptului că educatoarele nu i-au supravegheat. Va solicita Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj să ia o măsură în ceea ce priveşte educatoarele.
Mama unui copil de aproape 5 ani, care merge la Căminul cu program prelungit nr.1 din Târgu Jiu, acuză educatoarele care se ocupă de fiul său de neglijenţă. Femeia spune că băiatul a fost lovit de un alt copil din cauza neglijenţei educatoarelor. “Joi, când mi-am luat copilul de la cămin, mi-a zis că un copil i-a dat un cap în gură. Mi-a spus că nu poate mânca pentru că îl doare. Educatoarele sunt iresponsabile, nu se ocupă, sunt indiferente. În ciuda faptului că duc hârtie igienică la cămin, într-o zi i-a cerut copilul educatoarei şi i-a spus că nu are. A stat cu chiloţeii murdari de la ora unu până la cinci. Copilul meu are 4 ani şi şapte luni şi este la grupa mijlocie, de care se ocupă două educatoare. Plătesc şi masa, şase lei pe zi. Într-o zi le-am găsit când împărţeau brânza între ele, păi eu plătesc pentru aceste lucruri?”, a spus Mihaela Lică.
“Au un rol decorativ”
Mihaela Lică spune că va cere Inspectoratului Şcolar să ia o măsură pentru îndreptarea situaţiei. “Vreau să fie responsabile, o să merg la Inspectoratul Şcolar, să văd care le sunt sarcinile educatoarelor. Dacă îl duc într-o stare bună, vreau să îl iau tot aşa, nu desfigurat. Vreau să se implice mai mult, să vină altele apte dacă nu fac faţă. Cer să se schimbe ceva, Inspectoratul să le pună în vedere, să se ia o măsură să nu aibă această atitudine, de lipsă de răspundere. Au un rol decorativ acolo, nu văd pentru ce ia banii”, a mai spus Mihaela Lică.
Directorul unităţii: ”Putea să se lovească şi acasă”Conducerea Căminului nr.1 spune că nu a prim