Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că va sărbători 1 Mai prin muncă, la o "acţiune socială" împreună cu ministrul Nicolae Bănicioiu şi primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, social-democraţii luând decizia de a renunţa la acţiunile cu mici şi bere.
Ponta a fost întrebat cum va sărbători 1 Mai şi dacă şi-a stabilit programul pentru această zi.
"Prin muncă sărbătorim ziua de 1 Mai. (...) Eu am o acţiune socială şi, sigur, o să trebuiască să aveţi şi dumneavoastră (jurnaliştii - n.r.), împreună cu domnul Bănicioiu şi cu primarul de la Sectorul 4, cu domnul Piedone", a răspuns Ponta.
Totodată, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat pentru MEDIAFAX că în acest an nu vor mai fi organizate mitinguri cu mici şi bere, ci se va opta pentru acţiuni sociale la orfelinate sau aziluri.
"De 1 Mai sărbătorim prin muncă, fiecare organizaţie de partid, fie de sector sau judeţeană, are prevăzute acţiuni sociale sau de plantare de copaci. Nu vom avea mitinguri cu mici şi bere, ci acţiuni prin care vrem să arătăm că suntem alături de oameni şi că ne pasă de mediul în care trăim", a declarat Ivan.
După venirea lui Victor Ponta la conducerea PSD, petrecerile cu mici şi bere din Parcul Izvor organizate de Marian Vanghelie au fost interzise.
În 2012, primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a organizat un concert în Parcul Izvor, dar fără mici şi bere. În acest an, în Parcul Izvor nu este programată nicio manifestare.
În 1 Mai 2011, PSD a organizat acţiuni de ecologizare în mai multe judeţe din ţară.
În anul 2010, social-democraţii au organizat proteste faţă de Guvernul Boc. În Capitală au avut loc un marş şi un miting, coordonate de Marian Vanghelie, liderul organizaţiei de Bucureşti la acea vreme. PSD a organizat atunci mitinguri de protest în toată ţara, Victor Ponta participând la marşul de protest de la