Primăria Târgu-Jiu a dăruit ieri familiilor nevoiaşe câteva pachete cu alimente de bază, alimente care au picat tocmai bine pentru copilaşii cărora destinul le-a rezervat clipe de încercare zi de zi. Am trăit, într-o casă prea mică chiar şi pentru un suflet, experienţa unui om care le-a văzut pe toate dar care nu a văzut nimic. La capătul Târgu-Jiului doi copii se zbat între handicap şi sărăcie, între sistemul educaţional şi povara care apasă pe umerii lor atunci când trec pragul casei. O mamă care lucrează ocazional şi doi copii care în ciuda handicapului, se zbat să meargă la şcoală, să înveţe, să ajungă „oameni mari”. Şi nu ai zice că este aşa dacă i-ai întâlni pe stradă, ea îmbrăcată într-o uniformă călcată impecabil, el, micuţul cu ochi albaştri, în hăinuţe frumoase, curate. Se ţin de mână şi parcă zâmbetul lor larg îţi dă senzaţia că viaţa a fost generoasă cu aceşti doi copii. Dar dincolo de aparenţe…e altceva, e lumea lor…În timp ce Ministrul Educaţiei vorbeşte într-o Românie a anului 2013 despre manuale digitale, aceşti copii nu îşi permit poate să îşi cumpere chiar şi un caiet alb, de hârtie, pentru că trebuie să mănânce, să aibă ce pune pe masă, atunci când se întorc de la şcoală. Într-un colţ din cameră se zăreşte o vioară şi în aer se simte aer proaspăt de primăvară, îmbinat cu trăiri artistice care te duc cu gândul la performanţă şi la speranţa că aceşti copii încercaţi de societate îşi vor depăşi condiţia şi vor deveni…mari, aşa cum visează. Fetiţa ia vioara şi începe să cânte, rămâi mut când îi priveşte carnetul şi observi că pe albul imaculat stau scrise, ca nişte hieroglife nişte litere F şi B şi ai zice că totul, absolut totul e normal, dar nu…Aceşti copii au primit ieri pachete alimentare şi s-au bucurat atât de mult încât ai fi zis că cineva le-a spus că de mâine se vor muta într-o casă nouă, cu pereţi albi şi lumină plăpândă, cu covoare de t