Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ordonanţa de Urgenţă privind energia regenerabilă ar putea fi aprobată săptămâna viitoare

Publicat in Glasul Aradului, luni 29 aprilie 2013 ·

Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile ar putea intra în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, urmând să fie aprobată cu o serie de modificări, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

‘Intenţionăm să analizăm în Guvern Ordonanţa de Urgenţă privind producerea energiei din surse regenerabile săptămâna viitoare. S-a aflat în dezbatere publică şi am primit multe sugestii pentru modificări, unele bune. Proiectul iniţial va avea unele modificări. Un exemplu este sugestia de a nu monta panouri solare pe terenuri agricole, idee pe care o consider bună’, a spus Constantin Niţă.

Noul proiect de act normativ, lansat de Ministerul Economiei, propune amânarea temporară începând cu 1 iulie 2013 a acordării unui număr de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidrolelectrice noi cu puteri electrice instalate de până în 10 MW (un certificat verde), de centrale electrice eoliene (un certificat verde), de centrale electrice solare (2 certificate verzi), corelat cu tendinţele constatate din prima analiză de monitorizare a schemei. Recuperarea certificatelor verzi se va face începând cu 1 ianuarie 2017 pentru centralele hidroelectrice şi solare, respectiv începând cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele electrice eoliene.

Documentul propune, de asemenea, exceptarea de la aplicarea prevederilor Legii 220/2008 pentru 50% din cantitatea de energie electrică furnizată marilor consumatori de energie electrică cu un consum anual mai mare de 150 GWh.

Proiectul de act normativ prevede introducerea posibilităţii încheierii contractelor bilaterale între micii producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie care deţin grupuri/centrale electrice cu puteri instalate de cel mult 5

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°