Cinci membri ai unei familii, între care patru copii în vârstă de până la cinci ani, au decedat într-un incendiu care a avut loc în timpul nopţii în statul american Georgia, au declarat ieri autorităţile, relatează CNN. Casa era cuprinsă de flăcări la momentul la care pompierii au sosit la faţa locului, a declarat şeful poliţiei, Douglas L. Meadows. Autorităţile încearcă să afle ce a stat la originea incendiului. O fată în vârstă de zece ani a reuşit să scape cu viaţă, mulţumită unui trecător, a explicat Meadows. Ea se află sub îngrijiri medicale şi este în afara oricărui pericol. Victimele au fost identificate ca Alonna McCrary, în vârstă de 28 de ani, Eriel McCrary, cinci ani, Messiaay McCrary, trei ani, Nikiay McCrary, doi ani, şi McKenzie Flourence, un an, şi, deşi făceau parte din aceeaşi familie, Alonna McCrarz era mama a doar doi dintre copii. Una dintre rudele victimelor a declarat că mama "avea întotdeauna grijă de fetele ei, întotdeauna se asigura că celelalte surori erau împreună. (...) Le iubea atât de mult pe toate fetele", a declarat pentru CNN Shannon Arnold. Cinci membri ai unei familii, între care patru copii în vârstă de până la cinci ani, au decedat într-un incendiu care a avut loc în timpul nopţii în statul american Georgia, au declarat ieri autorităţile, relatează CNN. Casa era cuprinsă de flăcări la momentul la care pompierii au sosit la faţa locului, a declarat şeful poliţiei, Douglas L. Meadows. Autorităţile încearcă să afle ce a stat la originea incendiului. O fată în vârstă de zece ani a reuşit să scape cu viaţă, mulţumită unui trecător, a explicat Meadows. Ea se află sub îngrijiri medicale şi este în afara oricărui pericol. Victimele au fost identificate ca Alonna McCrary, în vârstă de 28 de ani, Eriel McCrary, cinci ani, Messiaay McCrary, trei ani, Nikiay McCrary, doi ani, şi McKenzie Flourence, un an, şi, deşi făceau parte din aceeaşi fam