Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veteranii de război, cinstiţi la restaurantul primarului de la Leleşti

Publicat in Adevarul, luni 29 aprilie 2013 ·

Veteranii de război din judeţul Gorj au petrecut, de ziua lor, la restaurantul din Târgu Jiu al primarului comunei Leleşti, Marian Rotaru. Acesta le-a oferit o masă festivă celor care s-au luptat pentru apărare ţării împotriva cotropitorilor.

Aproximativ 20 de veterani de război au venit la restaurantul primarului Marian Rotaru. Grigore Zaharia are 94 de ani şi a luptat pe mai multe fronturi. A fost rănit de două ori în luptele la care a participat. Un glonţ l-a lovit în umăr, iar, apoi, o schijă l-a rănit în picior. Este un adevărat erou. „Nu mă aşteptam să ajung la această vârstă şi să petrecem la această zi. Am fost pe front de la Odesa şi până la Stalingrad, după care am ajuns şi în munţii Tatra. Am fost rănit de două ori, în picior şi în umăr, dar m-am întors apoi pe front“, a spus Grigore Zaharia, veteran de război.

De la an la an, numărul veteranilor de război se reduce, pentru că adevăraţii eroi încetează din viaţă. „Mă simt legat de acei camarazi ai mei care mai sunt în viaţă. Din 24.000 de veterani, am mai rămas 262, dintre care 28 au vârste între 95 şi 100 de ani, 220 între 90 şi 95 şi şapte sunt de 100 sau peste 100 de ani“, a precizat Constantin Ispas, preşedinte Asociaşia Veteranilor de Razboi.

„Statul le oferă doar cinci luni pentru fiecare lună de război“

Manifestările care au marcat această zi s-au desfăşurat în comuna Leleşti, iar primarul localităţii le-a oferit veteranilor o masă la restaurantul său din Târgu Jiu. „Am considerat că este de datoria mea morală şi civică ca aceşti oameni să fie celebraţi. La Leleşti a avut loc un eveniment artistic, iar apoi i-am invitat să servească la restaurant, pentru a-şi depăna amintirile. Au stat ani de zile în război, iar statul le oferă doar cinci lei pe lună pentru fiecare lună petrecută pe front“, a spus primarul Marian Rotaru.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 4 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 5 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°