În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 236/24.04.2013 a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 450/2013 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, informează fiscalitatea.ro. Redăm astfel mai jos principalele aspecte privind aplicarea titlului IX - Soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale (art. 205-218) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Posibilitatea de contestare
Orice persoană care formulează o contestaţie pentru lipsa unui act administrativ fiscal trebuie să demonstreze dreptul sau interesul legitim lezat. Lipsa actului administrativ fiscal înseamnă nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri a contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal. Deciziile referitoare la bazele de impunere se pot contesta numai prin contestarea deciziei referitoare la baza de impunere, nu şi a deciziilor de impunere emise ulterior în temeiul acesteia.
Forma şi conţinutul
În cazul în care contestatarul precizează că obiectul contestaţiei îl formează actul administrativ fiscal atacat, fără însă a se menţiona, înăuntrul termenului acordat de organul de soluţionare, cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe feluri de impozite, taxe, datorie vamală, contribuţii, precum şi accesorii ale acestora, sau măsurile pe care le contestă, contestaţia se consideră formulată împotriva întregului act administrativ fiscal. În cazul în care contestaţia este formulată printr-un împuternicit al contestatorului, organele de soluţionare competenţe vor verifica împuternicirea, iar în cazul în care contestatorul se află în procedură de insolvenţă/reorganizare/faliment/lichidare, contestaţia va purta semnătură şi ştampilă administratoru