Măsurile drastice de austeritate impuse Greciei pentru asanarea finanţelor publice ale ţării sunt însoţite de o explozie de sinucideri, crime şi deteriorarea sănătăţii publice, potrivit unui studiu americano-grec, dat publicităţii de American Journal of Public Health şi preluat de metrofrance.com. Bazându-se pe statisticile guvernamentale de la Atena, cercetătorii au realizat o panoramă a efectelor dezastruoase ale reducerilor bugetare adoptate pentru asanarea finanţelor publice.
Noi măsuri
Cu fiecare nouă tranşă de împrumut acordat de Troică (UE, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) vin şi noi măsuri de austeritate în Grecia. Pentru a debloca cele 8,8 miliarde de euro necesari ţării pentru a plăti salariile şi pensiile, Parlamentul naţional a votat duminică seara reducerea numărului de funcţionari şi concedierea până în 2014 a încă 15.000 de funcţionari, dintre care 4.000 în 2013. Aceste suprimări de posturi vizează angajaţii de la stat sancţionaţi pentru corupţie sau incompetenţă, îi vizează pe cei care se pensionează pe bază de voluntariat sau victimele închiderii a zeci de instituţii publice.
Economie asfixiată
Când economia este asfixiată, crimele sunt în creştere: rata mortalităţii provocată de sinucideri şi omucideri a crescut de la 22,7% la 27,6% respectiv din 2007 până în 2009 în special în rândul bărbaţilor, precizează autorii acestui raport publicat în American Journal of Public Health şi care se bazează pe statisticile Guvernului de la Atena.
Ei au constatat de asemenea creşterea numărului cazurilor de tulburări mintale, abuz de droguri şi chiar de boli infecţioase provocate de virusul West Nile şi HIV, care provoacă temuta SIDA. Aceste fenomene au coincis cu creşterea puternică a şomajului ca urmare a crizei economice din 2007.
Serviciile de sănătate publică, afecta