Marinari români, blocaţi în Portul Adabiya din Egipt, au cerut ajutorul autorităţilor române, prin mai multe scrisori, pentru a-şi recupera salariile restante şi a putea să se întoarcă acasă. La bordul navei sub pavilion britanic se află un echipaj format din 35 de marinari, 29 de români şi şase georgieni. Nava a rămas blocată la mal din cauza unor probleme tehnice.
Potrivit reprezentantului Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) în România, Adrian Mihălcioiu, vasul RO-RO "Olympus", sub pavilion britanic, a fost reţinut în urmă cu două luni în rada exterioară a portului egiptean Adabiya, din cauza unor probleme tehnice.
Cei 35 de marinari de la bordul navei "Olympus" nu pot părăsi nava, ancorată în rada portului, dar, cu sprijinul ITF, au primit la bord apă potabilă, mâncare şi combustibil.
Datoriile armatorului blochează marinarii la bord
"Vinovat este armatorul navei, pentru că nu a făcut la timp reparaţiile necesare, iar nava a ajuns în această situaţie. Ulterior, s-au adăugat datoriile pentru staţionare şi neplata salariilor către echipaj. Este vorba despre aproximativ 55.000 de dolari către autorităţile portuare şi alte 200.000 de dolari către membri de echipaj. Echipajul este neplătit din luna ianuarie", a declarat Adrian Mihălcioiu, pentru Mediafax.
Armatorul navei este compania elenă NEL Lines care mai are în operare încă o navă ce a avut probleme similare. "Armatorul a mai avut probleme în trecut şi cu cealaltă navă, sora lui Olympus. Adevărat că acestea s-au rezolvat până la urmă", a mai spus Mihălcioiu.
Potrivit acestuia, navigatorii români de la bordul vasului "Olympus" nu sunt membri ai Sindicatului Liber al Navigatorilor ori ITF, iar când s-au ambarcat nu au cerut referinţe despre armator ori navă.
"Ar trebui şi Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor, să facă mai mult. Să exi