de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro
29 aprilie 2013 22:45
0 vizualizari
A-A+ Dacă se întâmplă să treci în perioada asta prin Bistriţa Năsăud, Cluj, Târgu Mureş sau Iaşi s-ar putea să fii străbătut de un sentiment neobişnuit, să ţi se pară că e prea mult verde în jurul tău. Nu, nu e de la vreo herghelie de cai verzi lăsată s-o ia la trap prin respectivele oraşe, ci de la sfânta natură, încă darnică cu clorofila. Când spun mama natură, mă gândesc la spaţii cu iarbă îngrijită, la pomi înfloriţi, la flori, toate acestea fiind un balsam pentru ochi, pentru suflet şi - de ce nu? - pentru minte. Am auzit mulţi locuitori ai Sibiului vorbind despre cât de frumos ar fi oraşul, dacă i-ar fi îngăduită mai multă verdeaţă, despre cât de bine arăta Piaţa Mare în vremea în care conţinea şi verdeaţă. Despre Piaţa Mare nu spun nimic, a fost refăcută în 2007, arată bine, au fost respectate liniile vechi, este - până la urmă - un simbol al oraşului. Bun, de Piaţa Mare nimic de zis, dar restul? Cu restul oraşului ce facem? E foarte bine că se asfaltează, că se pun dale, că se repară, că se fac sensuri giratorii, dar nişte verdeaţă? Că-i tare bună pentru ochi şi suflet. Spunea cineva, la un moment dat, că mai e puţin şi se va betona şi Parcul Sub Arini. Prefer să cred că era o glumă. Una nesărată. E drept, în România nu există cultura spaţiilor verzi publice. Nu ştiu dacă mai poţi întâlni pe undeva inepţia aceea care interzice călcatul ierbii. La Londra, de exemplu, în High Park, poţi sta bine mersi pe iarbă, fără să vină cineva să te alunge de-acolo, iar parcul arată foarte bine. E drept, n-are locuri pentru grătar, nici terase unde zbiară boxele de parcă le-ar fi muşcat voinţa vreunui surd, sunt respectate nişte linii simple, naturale, dar e o plăcere să te plimbi prin el. Şi Londra e doar unul dintre multele exemple pe care le-am putea folosi. Acu’, n-are nimeni p
