Sâmbătă seara, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Iaşi au realizat acţiuni pe tronsoanele de drumuri europene şi naţionale din judeţ, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice de către conducătorii auto.
La acţiuni au participat 26 de poliţişti rutieri, care au aplicat nu mai puţin de 80 de sancţiuni contravenţionale. Patru dintre şoferii opriţi în trafic conduceau pe drumurile publice deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Pentru ei, poliţiştii au luat măsura reţinerii permisului de conducere. Agenţii au constatat însă şi alte abateri, iar doi dintre şoferi au rămas fără Certificatul de Înmatriculare a maşinii pentru că aveau Inspecţia Tehnică Periodică expirată.
Cătălin B., de 46 ani, din comuna Belceşti, judeţul Iaşi, a fost oprit în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 140, în localitatea Focuri, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sâmbătă seara, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Iaşi au realizat acţiuni pe tronsoanele de drumuri europene şi naţionale din judeţ, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice de către conducătorii auto.
La acţiuni au participat 26 de poliţişti rutieri, care au aplicat nu mai puţin de 80 de sancţiuni contravenţionale. Patru dintre şoferii opriţi în trafic conduceau pe drumurile publice deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Pentru ei, poliţiştii au luat măsura reţinerii permisului de conducere. Agenţii au constatat însă şi alte abateri, iar doi dintre şoferi au rămas fără Certificatul de Înmatriculare