Două persoane sunt date dispărute, după ce balonul cu aer cald în care se aflau a căzut duminică, în Oceanul Pacific, în apropiere de Peru. Autorităţile peruene au anunţat că ceilalţi pasageri au fost salvaţi, informează BBC.
La bordul balonului cu aer cald se aflau şase pasageri şi un pilot. Cinci femei au fost salvate de echipele peruene, însă pilotul şi un alt bărbat sunt de negăsit. Femeile au fost reperate pe mare şi, cu ajutorul a două elicoptere şi a unei bărci de salvare, au fost aduse la mal, scrie presa hispanică. Cele cinci au fost transportate la un spital din capitala peruană Lima.
Membri ai poliţiei, forţelor aeriene şi marinei peruene se află în căutarea celor doi bărbaţi. Acestora li s-au alăturat şi zeci de voluntari, care îşi folosesc propriile bărci ca să-i găsească pe bărbaţii daţi dispăruţi.
Ministrul peruan de Interne Wilfredo Pedraza a criticat proprietarii balonului cu aer cald, afirmând că niciunul dintre oamenii aflaţi la bord nu purta vestă de salvare. De asemenea, Pedraza a criticat compania fiindcă balonul nu era dotat cu sistem GPS.
Balonul a căzut în ocean, într-o zonă cu ceaţă deasă, în timp ce realiza un zbor turistic.