Cristi Minculescu a susţinut, weekendul trecut, câteva concerte in Bucuresti. Fostul lider al trupei Iris este acum stabilit in Germania, tară de unde nu are de gând să se mai întoarcă vreodată.
„Sunt bine, dar nu pentru operaţie m-am mutat în Germania. Îmi lipseşte România, dar n-am ce face. Am plecat la 53 de ani de unde aţi preferat voi să rămâneţi şi nu mă mai gândesc niciodată să mă întorc. Vin şi cânt cu mare plăcere de fiecare dată când sunt chemat, dar n-o să mă mut înapoi”, a declarat Minculescu pentru ziarul Ring.
Totodată, artistul a mărturisit că nu şi-a abandonat cariera muzicală, având concerte si in Germania.
„Cânt şi acolo, chiar marţi (mâine – n.r.) voi avea un concert la un club de jazz. Cresc altă floare acum, am un alt brand. Sunt vremuri grele, muzica este într-o criză de identitate. Şi pentru artiştii consacraţi e greu să rămână interesanţi. Cu colegii de la Iris n-am mai vorbit pentru că nu ne-am liniştit încă după despărţire. După ce se vor limpezi apele vom mai comunica. Am renunţat la un context în care ei au preferat să rămână. Regret că a trebuit să iau singur decizia asta. Poate am avut viziuni diferite despre viitorul formaţiei. S-au adunat în timp discuţii nelămurite şi s-a făcut un bulgăre mare. Am greşit că nu mi-am spus nişte nelămuriri care nu-i priveau pe ei, personal, ci sistemul în care activau. Nu i-am forţat şi pe ei să plece, am plecat eu şi gata!”, a mai spus cântăreţul.
Clara Văcaru Citeste despre: cristi minculescu , germania , romania vezi comentariile