Iisus este viu! Sute de orădeni l-au însoţit pe Mântuitor luni, în prima seară din Săptămâna Patimilor, pe Drumul Crucii către dealul Golgotei. Manifestarea, organizată de artistul ceramist Dan Leş în colaborare cu Asociaţia Bărbaţilor Creştini din Timişoara şi Asociaţia Servus din Baia Mare, a comemorat patimile şi drumul parcurs de Iisus înainte de răstignire.
Drumul Crucii a început în Parcul 1 Decembrie, unde circa 300 de orădeni, majoritatea adolescenţi şi copii, s-au adunat în bătaia soarelui, atraşi de vederea personajelor în haine de epocă.
Conduşi de un centurion, soldaţii romani formaseră un careu în mijlocul căruia Iisus era bătut şi umilit sub ochii îndureraţi ai femeilor mironosiţe. Un Pilat obez care abia aştepta să se spele pe mâini de moartea Mântuitorului şi ticălosul care îl bătea de plăcere, reprezentând mulţimea însetată de sânge, întregeau tabloul răstingnirii.
Desfăşurat într-o atmosferă tensionată, întreţinută de fondul sonor dominat de tobe, de sunetul sec al loviturilor de bici şi de vederea unui Hristos însângerat călcat în picioare, spectacolul a fost realist până la indentificare.
Soldaţii, beşteliţi de centurionul care le cerea să scoată oamenii dintre personaje, nu se fereau să îmbrâncească la nevoie mulţimea, Pilat, care asuda din greu, dădea impresia că vrea să fie în altă parte, iar Mântuitorul chiar icnea pe bune ori de câte ori era izbit de beton. Ticălosul şi-a jucat atât de bine rolul de bătăuş încât cerea palme.
Prinşi în scenetă
Până şi mulţimea care a însoţit procesiunea de-a lungul bulevardului Magheru, iar apoi pe Corso, şi-a jucat propriul rol. Călărită peste soldaţii care formau cordonul din jurul careului, "generaţia Facebook" se înghesuia să facă poze cu telefonul Mântuitorului căzut la pământ, ca să aibă ce "share-ui" pentru prieteni.
Spectacolul violent a culminat cu scena răstign