O să fac un pact de necoabitare cu o lume politică care și-a descoperit subit vocația coabitării. Mă reconfortează un singur gând: n-o să ne simțim lipsa.

Îmi vine din ce în ce mai greu să scriu ar­ti­co­le cu subiect politic. Am sentimentul că scriu în răspăr cu realitatea politică românească, că, pe măsură ce o împing prin cuvinte într-o parte, ea o ia în cealaltă. Ur­măresc anevoios și mișcările politice. Mi se pare o con­ti­nuă pierdere de timp și de energie. Tot ce pare că mer­ge bine iese prost și invers. Mă văd în postura de a cri­ti­ca mult mai des decât îmi pro­pun, iar asta pentru că nu mai văd idei, proiecte și oa­meni în care să cred și pe ca­re să le sprijin. Am o pro­ble­mă, așa că o să iau măsuri. O să fac un pact de necoabitare cu o lume politică care și-a des­co­perit subit vocația coabitării. Mă recon­for­tea­ză un singur gând: n-o să ne simțim lipsa.

Anul 2013 va fi încununat de „realizări“: un text de Constituție coordonat de Crin An­to­nescu, aspirant la funcția de loază supremă în stat, un model de regionalizare asumat de Liviu Dragnea, tătucul unuia dintre cele mai se­vere modele de sărăcie la nivel județean din România, o sumedenie de companii de stat date pe mâna unor manageri privați al că­ror singur contact cu me­diul privat a fost demult, în pri­vata din spatele curții.

Absorbția de fonduri eu­ro­pe­ne pe următorul exercițiu fi­nanciar va fi fulminantă. O pre­­vestesc remarcile făcute de re­prezentanții Comisiei Euro­pe­ne în martie: „Propunerea fă­cută de Guvernul României nu întruneşte încă minimele condiții de calitate și cre­di­bi­litate pentru a permite un di­a­log informal eficient privind viitoarele documente de pro­gramare. La ul­ti­ma întâlnire, toate minis­te­rele au expus pro­priile lor nevoi sectoriale, fă­ră să fie susținute de o viziune strategică și fă­ră să fie suficient și consistent raționalizate ș