Acuze extrem de grave plutesc deasupra oficialilor CIA, despre care surse oficiale afghane, dar și oficiali americani a căror identitate nu a fost încă dezvăluită presei, au afirmat că în intervalul 2002-2005, bani care erau numiți bani fantomă i-au fost plătiți în numerar președintelui afghan Hamid Karzai.
Khalil Roman, un adjunct al directorului cabinetului lui Hamid Karzai în perioada 2002-2005, a precizat chiar despre acești bani că:
“Veneau în secret şi plecau în secret“.
Sumele, de ordinul milioanelor de dolari, erau plătite în schimbul asigurării unei influenţe în ţară și ar fi contribuit la amplificarea corupţiei în Afganistan, potrivit unor foşti şi actuali oficiali.
“Cea mai mare sursă de corupţie în Afganistan erau Statele Unite“,
a declarat pentru The New York Times un oficial american aflat sub protecţia anonimatului.
Efectuarea unor plăţi în numerar cu scopul obţinerii unei susţineri reale sau presupuse de către Statele Unite în Afganistan, dar şi în Irak, a mai fost evocată anterior, însă cel mai recent articol pe această temă publicat de The New York Times prezintă primele estimări ale sumelor totale oferite în acest scop.
Potrivit surselor citate, nu a existat vreun control asupra sumelor plătite în acest mod de către CIA.
Banii ajungeau la lideri de gherilă sau la politicieni, unii dintre care aceștia având legături cu traficul de droguri sau cu talibanii.
În principiu, banii erau utilizați cu scopul de a spori influenţa americană.
Iranul ar fi efectuat, de asemenea, plăţi în numerar similare celor efectuate de SUA către unul dintre consilierii apropiaţi ai lui Hamid Karzai.
Informația a fost, de altfel, confirmată de către preşedintele afgan în 2010.
Teheranul ar fi încetat însă aceste plăţi, în timp ce plățile din partea CIA au continuat, precizează publicația.
După ce a o