Este probabil una dintre cele mai senine persoane pe care ai ocazia să le întâlnești în viață. Privirea deschisă, un zâmbet ușor, o voce calmă. Nimic din postura acestei femei destinate parcă pentru halatul alb nu trădează tragedia personală sau dramele de zi cu zi pe care încearcă să le aline. La 71 de ani, Margit Şerban, şefa Clinicii de Oncohematologie din cadrul Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu”, nu oboseşte niciodată. Spitalul a devenit a doua sa casă. Deși înnăscută, dorința de a face pur și simplu bine a copleșit-o atunci când nimic nu a putut să-i ajute fiul, iar femeia i-a privit plecarea din viață neputincioasă. În loc să o dărâme, acest lucru a făcut-o mai puternică, transformând-o în “mama” micuților suferinzi.

Pe Margit Şerban am găsit-o într-o zi de vineri în biroul ei dintr-un corp al spitalului pe care s-a zbătut ani în şir să-l vadă realizat. Biroul pare mai degrabă o cameră obişnuită, plin de jucării mari de pluş, iar un colţ al încăperii este destinat diplomelor şi trofeelor obţinute pentru că şi-a făcut meseria într-un mod onorabil. “A renunţa este ultimul lucru pe care poţi să ţi-l permiţi ca om, deci trebuie să supravieţuieşti, să-ţi duci crucea mai departe” – acestea sunt cuvintele pe care femeia le citeşte zilnic şi care o întăresc atunci când nu mai are putere, cuvinte care sunt scrise chiar pe biroul său.

Fraza este în limba germană pentru că Margit Şerban este pe jumătate nemţoaică, dar s-a născut şi a copilărit în România. A ales Medicina la insistenţele bunicii sale care îi spunea mereu că “atunci când nu voi mai fi, vreau să mă odihnesc în pace ştiind că nepoata mea este medic”. Margit visa în tinereţe că va deveni un arhitect cunoscut, însă nu a putut să iasă de sub cuvântul familiei şi în cele din urmă i-a făcut hatârul bunicii și a dat la Medicină. Destinul a făcut ca imediat după ce a terminat facultatea să fie angaj