Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul prinde putere. Cursul BNR a coborât la cel mai redus nivel de un an şi patru luni

Publicat in Gandul, luni 29 aprilie 2013 ·

Moneda naţională a continuat să se aprecieze, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat luni un curs de 4,3224 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel de un an şi patru luni.

O rată de schimb inferioară, de 4,3219 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 4 ianuarie 2012.

Dealerii spun că aprecierea înregistrată de moneda naţională în ultimele zile este susţinută de vânzările de valută ale jucătorilor străini, care au cumpărat titluri de stat în lei. Randamentele titlurilor de stat în lei a scăzut constant în ultima perioadă, atingând valori minime istorice, în linie cu evoluţia activelor din regiune.

Interesul din ultimele două săptămâni pentru titlurile în lei a fost susţinut şi de recomandările analiştilor de la BNP Paribas şi Societe Generale, care indicau cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale româneşti, anticipând o evoluţie pozitivă în piaţă şi scăderea randamentelor pentru titlurile aflate în circulaţie.

"Semnele unor intervenţii evidente lipsesc, iar climatul extern nu pare îngrijorător, aşa că ne aşteptăm ca tendinţa de apreciere să continue şi în şedinţa de astăzi (luni, n.r)", arată un raport ING Bank transmis luni dimineaţă.

În sesiunea precedentă, cursul oficial a fost de 4,3366 lei/euro.

Pentru dolarul american, banca centrală a anunţat un curs de 3,3040 lei/dolar, atingând astfel cel mai redus nivel din 25 februarie. La data menţionată, referinţa a fost de 3,3026 lei/dolar.

Pentru francul elveţian rata de schimb a coborât la 3,5174 lei/franc. Nivelul de luni reprezintă minimul începând cu 25 ianuarie, când rata s-a plasat la 3,5162 lei/franc.

Cotaţiile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

La deschidere euro a fost cotat la 4,3400 - 4,3430 lei,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum 56 minute
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Ce notă a primit Dennis Man, după ce a fost „sacrificat” în Parma - Roma

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Dennis Man (26 de ani), aripa dreaptă a celor de la Parma, a jucat în prima repriză a , scor 0-1, din runda cu numărul #25 din Serie A. „A încercat una-două explozii în prima repriză, duelurile cu Kone și Salah-Eddine au fost frumoase „Nu s-a văzut

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°