Aproape 60 la sută dintre români susţin că aderarea la Uniunea Europeană le-a adus o schimbare a vieţii în rău, principala problemă fiind pierderea locurilor de muncă, potrivit rezultatelor sondajului de opinie "Român în Europa", realizat de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului România, conform Mediafax. Potrivit sondajului, mai mult de jumătate dintre românii chestionaţi (53 la sută) au afirmat că nu ştiu care sunt instituţiile europene şi care este rolul lor. De asemenea, 51 la sută dintre români au afirmat că nu cunosc obligaţiile şi drepturile ce revin cetăţeanului european, răspunsurile negative fiind, în acest caz, în scădere faţă de anii precedenţi.
Pierderea locurilor de muncă continuă să rămână principala prblemă cu care se confruntă România după aderarea la UE, numărul celor care consideră acest lucru fiind în creştere în fiecare an. Pe locul al doilea în topul problemelor de după aderare este creşterea corupţiei, sesizată de 21 la sută dintre cetăţenii care au completat chestionarul, în timp ce 19 la sută au menţionat "creşterea preţurilor".
Întrebaţi dacă se implică destul în dezvoltarea comunităţii în care trăiesc, 70 la sută dintre respondenţi au răspuns negativ, 21 la sută, afirmativ, iar nouă la sută au refuzat să răspundă. De asemenea, 51 la sută dintre participanţii la sondaj au afirmat că au dat şpagă pentru rezolvarea unor probleme personale la fel ca înainte. Sondajul de opinie "Român în Europa" a fost realizat de CIADO România în perioada 16 - 26 aprilie, pe un eşantion de 1.400 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 50 ani. Întrebările au fost adresate prin newsletter şi pe reţelele de socializare.
Aproape 60 la sută dintre români susţin că aderarea la Uniunea Europeană le-a adus o schimbare a vieţii în rău, principala problemă fiind pierderea locurilor de muncă, potrivit rezultatelor sondajului de op