Cum dai să intri din Giurgiului în Ferentari, pe strada Toporași, e un târg de vechituri. De tot ce n-ai nevoie și n-ai avut vreodată găsești acolo, de la cuie strâmbe, la chei care nu descuie nicio încuietoare. Târgul de la Toporași se întinde pe câteva zeci de metri pătrați, nu e mare. Pe vremuri, acolo era un teren viran, unde oamenii gospodari din zonă aruncau gunoaie, iar cârciuma din vecinătate deșerta lături și rezultatul folosirii celor două WC-uri ecologice. Apoi au venit unul câte unul, în general pensionari, și-au așternut un pled în praf și s-au așezat săși vândă ce mai aveau prin casă. Poliția îi amenința, îi mai amenda, dar ei se întorceau mereu și erau din ce în ce mai mulți. Până când, înșelând așteptările tuturor, primarul Vanghelie, din Sectorul 5, a luat o decizie inteligentă, a încercuit locul cu un gard și a adus tarabe, lăsândui pe oameni să-și vadă de treaba lor, dar, de această dată, în mod organizat.

Nea Giani

În târgul de la Toporași, în fiecare zi e zi de târg, nu se ține cont de calendar și nici de ce aberează pestrițatul Busu la rubrica meteo. Un târg al tuturor lucrurilor inutile pe care ți le poți imagina. Sau nu. Aici, toată lumea-l cunoaște pe nea Giani. E cel mai vechi negustor din iarmaroc, vinde sfeșnice de alamă, potire de aramă și niște brațe de lustră frumos lucrate, dar imposibil de reconstituit în forma lor originală, de lustră. Nea Giani e atât de burtos încât, dacă el și pântecul lui ar fi entități diferite, burta ar fi „șeful”, iar el – „locotenentul”. Ca la ăștia din clanul Cămătarilor, care stau nițel mai încolo, la câteva sute de metri. Nea Giani se crede mare pișicher, vrea să te înșele indiferent de tocmeală, fie că e pentru un bănuț vechi, fie pentru un braț de lustră, care, dacă e să te iei după ce spune, ți-ar trebui banii lui Becali să-l cumperi, băi, amărăștene. Când vede că nu te prostește, nea Gia