În săptămâna “Să ştii mai multe, să fii mai bun!” Şcoala Gimnazială “I. D. Sîrbu” Petrila ne-a încântat cu activităţi care au avut impact pozitiv asupra copiilor şi a membrilor comunităţii.
Cadrele didactice au iniţiat proiecte ce au oferit exemple de bune practici educaţionale desfăşurând, în fiecare zi, activităţi plăcute şi utile elevilor şcolii.
Programul activităţilor a fost conceput pe baza unor proiecte care s-au întocmit în urma consultării părinţilor şi a copiilor, de a căror părere s-a ţinut cont atunci când s-au propus proiectele respective.
Vom aminti proiectele care au stat la baza activităţilor derulate în această săptămână:
- Sarea-n bucate;
- Pizza mesager;
- Diamantele şi culorile pădurii;
- Mai aproape de natură;
- Tradiţii şi obiceiuri locale;
- Interculturalitate şi spiritualitate;
- Violenţa nu e o soluţie!;
- Educaţia rutieră - centura mea de siguranţă!
- “Patrula Eco” - Proiect Naţional derulat în parteneriat cu C.C.D.G.
PROGRAMUL “ECO-ŞCOALĂ” este coordonat la nivel internaţional de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Înconjurător (FEE), ce reuneşte 62 de organizaţii din 55 de ţări, şi acţionează, la nivel naţional, în domeniul educaţiei pentru o dezvoltare durabilă. Programul este susţinut de UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu). Dintre acestea, 46 de ţări implementează Programul Mondial ECO-Şcoala.
PROIECTUL “Sarea-n bucate” şi-a propus ca elevii implicaţi să cunoască specificul nostru românesc, cunoscându-şi tradiţiile şi rădăcinile. Astfel, ei vor putea răspunde mai bine provocărilor lumii în care trăiesc.
Fiind la cea de-a patra ediţie, proiectul “Sarea-n bucate” a reuşit să atragă tot mai mulţi participanţi din şcoală cât şi din alte judeţe, să promoveze reţetele specifice în moduri creative: sub formă de poeme, liste i