„Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac…”
Şi dacă îşi dau seama, lucrurile se complică şi mai tare. Noroc că sunt gata iertaţi… Căci cum să te superi pe aşa ceva? Cum să blamezi firul ierbii pentru că foşneşte aiurea, atâta vreme cât bate vântul? Nu este chiar vântul schimbării, despre care cântau cei de la Beatles, ci mai degrabă un curent dinspre mare, sau chiar de sub nivelul ei. Cu toate acestea, el bate a răceala, sau poate a rătăcire, la unison cu inimile noastre.
Cu drag, pentru capra vecinului
Printre altele, „post” mai înseamnă şi „fără carne”. Asta presupune, dar numai şi numai dacă stăm şi ne gândim, că în perioada cu pricina nu ar fi de dorit nici să „umplem frigidere” cu urări de bine, despre carne, şi nici să muşcam din părţile cele mai cărnoase ale semenilor noştri. După cum bine spunea Ion Creangă, „nu ştiu alţii cum sunt”, dar mie îmi place mult să-mi văd de ale mele. Printre „ale mele” nu se numără şi caprele vecinilor. Ele pot paște fericite până la adânci bătrâneţi dinspre partea mea. Nu le doresc moartea, indiferent ce s-ar întâmpla în ograda mea. Nu simt nevoia nici să le fur, nici să le ucid, nici să le umilesc prin vreo comparaţie. Mă simt nepăsătoare în cel mai agreabil şi eliberator fel cu putinţă, ceea ce vă doresc şi vouă.
Dar ce te faci cu Gogu? Pe dânsul îl roade pizma până la os numai la gândul că un vecin poate avea capre. Ei bine, pentru oameni ca dumnealui m-am gândit să ticluiesc o reţetă care, urmată cu stricteţe, împiedică otrăvirea cu propriul venin şi garantează o viaţă nu neapărat lungă, dar măcar sănătoasă şi inteligentă. Este o reţetă de post, menită să elibereze spiritul din tărâmul întunecat al prostiei. Cum să spui, în condițiile astea, că nu iubești oamenii…
Reţetă de post pentru Gogu în varianta fariseic – credincioasă este următoarea: Gogu, lasă oamenii în pace! Asta condensează, practic, toate
