Contul twitter al Papei Francisc a depăşit luni şase milioane de utilizatori, 2,7 milioane de noi 'followers' adăugându-se în doar 48 de zile de pontificat la cei de dinainte ai Papei Benedict al XVI-lea, potrivit unui calcul realizat de portalul de informaţii religioase 'Il Sismografo', informează AFP.
Acesta este un nou flux de 'followers', în medie 60.000 pe zi.
Pragul de cinci milioane de utilizatori ai contului de twitter al papei a fost atins pe 4 aprilie, la mai puţin de o lună după alegerea primului papă argentinian din istorie.
Din 12 decembrie, data la care fostul Papă Benedict al XVI-lea a trimis primul său tweet în limba engleză de pe contul său @ pontifex, 3,3 milioane de oameni din întreaga lume au decis să urmărească postările Papei în nouă limbi: engleză, spaniolă, italiană, franceză, germană, portugheză, arabă, poloneză, latină. Ei au manifestat de cele mai multe ori un interes real sau simpatie, dar de asemenea au folosit această reţea de socializare pentru a-l insulta pe Papă sau procesul scandalurilor din cadrul Bisericii Catolice.
Papa Francisc a trimis primul său mesaj la 17 martie. El a scris de atunci 27 tweets.
Conţinutul mesajelor a rămas foarte religios, chiar dacă Francisc este mult mai direct şi simplu decât Benedict al XVI-lea. El a scris de asemenea mesaje pentru a-şi exprima solidaritatea cu victimele catastrofelor.
Citeşte şi:
Noul papă a DUBLAT numărul de "followeri" a contului de Twitter al Vaticanului
Vezi care a fost primul mesaj pe Twitter al Papei Francisc
Contul twitter al Papei Francisc a depăşit luni şase milioane de utilizatori, 2,7 milioane de noi 'followers' adăugându-se în doar 48 de zile de pontificat la cei de dinainte ai Papei Benedict al XVI-lea, potrivit unui calcul realizat de portalul de informaţii religioa